- Individual – bazat pe teoria motivaţiei a lui Maslow şi pe conceptul de “selfactualization”. Angajaţilor li se punea în vedere faptul că trebuie să-şi dezvolte abilităţile dar procesul de dezvoltare nu era pus în concordanţă cu nevoile viitoare ale companiei sau cu cerinţele viitoare ale activităţii.
- Organizaţional sau “de trasare a carierei” – se referă la angajaţii propuşi pentru promovare rapidă (fast track employees). Angajaţii sunt trecuţi prin centre de testare, mai ales cei propuşi pentru a prelua sarcini manageriale, scopul fiind acela de a li se măsura capacităţile pentru a face faţă unor noi sarcini. Atât formarea cât şi testarea erau făcute pentru a răspunde unui scop benefic exclusiv pentru organizaţie.
- Partenerial – în acest tip de model intră pe picior de egalitate 3 tipuri de jucători: angajatul, organizaţia şi supervizorul. Astfel organizaţia alocă resursele, supervizorul realizează coaching-ul pentru angajatul selectat, iar angajatul îşi alege direcţia şi îşi menţine motivaţie. Este vorba de trei jucători distincţi, care are fiecare rolul lui însă ei lucrează împreună pentru acest scop.
- Parteneriatul funcţional (organizaţie – manager – angajat) Diferenţa faţă de modelul 3 este aceea că acest model este punctul culminant al acelora prezentate anterior şi funcţionează la nivelul întregii organizaţii:
- Ca o modalitate de planificare a succesiunii în organizaţie
- Ca o resursă pentru a ajuta organizaţia să facă planuri pe termen lung în ceea ce priveşte administrarea resurselor
- Ca un instrument pentru promovarea unui sistem integrat de management de nivel mediu în organizaţie
- Ca un sistem de motivare pentru supervizori