Formarea profesională a salariaţiilor este reglementată atât prin Codul Muncii, cât şi prin Ordonanţa Guvernului nr.129/2000.
Astfel, angajatorul are obligaţia de a asigura participarea la programe de pregătire profesională:
– cel putin o dată la 2 ani, daca au cel puţin 21 de salariaţi;
– cel putin o dată la 3 ani, daca au sub 21 de salariaţi.
Angajatorii persoane juridice care au nu mai mult de 20 de salariati elaborează anual şi aplică planuri de formare profesională, cu consultarea sindicatului sau dupa caz, a reprezentanţiilor salariaţiilor.
Codul muncii reglementează generic formele în care se poate realiza formarea profesională a salariatilor, prin cursuri organizate fie de furnizorii de formare profesională, fie de angajatori în cadrul unităţilor proprii, lăsând celor două părţi posibilitatea să convină si alte forme de pregatire.
Formarea profesională are ca principale obiective:
– adaptarea salariatului la cerinţele postului sau ale locului de muncă;
– obţinerea unei calificări profesionale;
– actualizarea şi dobândirea unor cunoştinţe avansate, a unor metode şi procedee moderne;
– perfecţionarea pregătirii şi dezvoltarea carierei profesionale;
– reconversia profesională prin schimbarea calificării, determinată de restructurări economice, de modificări ale capacităţii de muncă.
Astfel avem de a face cu o formare profesională iniţială care asigură pregatirea necesară pentru dobândirea competenţelor profesionale minime necesare pentru obţinerea unui loc de muncă, şi cu o formare profesională continuă care este ulterioară formării iniţiale şi asigură dezvoltarea competenţelor profesionale deja dobândite sau dobândirea de noi competenţe.
Formarea se poate realiza prin:
– participarea la cursuri organizate de către angajator sau de către furnizorii de servicii de formare profesională;
– stagii de adaptare profesională fie la cerinţele postului, fie ale locului de muncă;
– stagii de practică şi specializare;
– ucenicie organizată la locul de muncă;
– alte forme de pregătire care pot fi convenite între angajator şi salariat.
Participarea la cursuri sau stagii de formare profesională poate fi iniţiată de anajator sau de salariat.
Când initiativa apartine angajatorului, toate cheltuielile ocazionate de participare sunt suportate de acesta, salariatul beneficiind de drepturi salariale, în cazul scoaterii parţiale din activitate, sau de o indemnizaţie când scoaterea este integrală. Deşi în această ultimă situaţie contractul individual de muncă se suspendă, salariatul beneficiază de vechime la acel loc de muncă, perioada ce este considerată stagiu de cotizare în sistemul asigurărilor sociale de stat.
În cazul în care participarea la curs sau stagiu de formare profesională este mai mare de 60 de zile şi presupune scoaterea din activitate pe o perioada mai mare de 25% din durata zilnică a timpului normal de lucru, sau scoaterea integrală din activitate, cele doua părţi, angajatorul şi salariatul încheie un act adiţional la contractul individual de muncă. Acest act aditional prevede imposibilitatea salariatului de a avea initiativa încetării contractului individual de muncă pe o perioadă de cel puţin 3 ani de la data absolvirii cursurilor sau stagiului de formare profesională. Nerespectarea de către salariat a acestei obligaţii, determină obligarea acestuia la suportarea tuturor cheltuielilor, proporţional cu perioada nelucrată din cea stabilită prin actul adiţional. Obigaţia cade în sarcina salariaţiilor şi în cazul în care salariatul a fost concediat pentru motive ce ţin de persoana lor.
Atunci când iniţiativa participării la o formă de pregatire profesională cu scoaterea din activitate aparţine salariatului, rămane la latitudinea angajatorului să decidă cu privire la condiţiile de participare şi modalitatea de suportare a costurilor.
Întrucât angajatorul are obligaţia de a asigura participarea la programe de pregătire profesională, codul muncii prevede şi situaţia în care nu este îndeplinită această obligaţie, situaţie în care salariatul are dreptul la un concediu pentru formare profesională, plătit de angajator, de până la 10 zile lucrătoare sau de până la 80 de ore.
Formarea profesională organizată de angajator se realizeaza prin intermediul unor contracte speciale:
– contractul de calificare profesională, contract prin care salariatul se obligă să urmeze cursurile de formare organizate de angajator pentru dobândirea unei calificări profesionale. Pot încheia un astfel de contract salariaţii cu vârsta minimă de 16 ani, care nu au o calificare sau au o calificare care nu le permite menţinerea locului de muncă la acel angajator, iar contractul se poate încheia pe o perioadă cuprinsă între 6 luni şi 2 ani.
– contractul de adaptare profesională care se încheie în scopul adaptării salariaţilor la o nouă funcţie, la un nou loc de muncă şi pe o perioadă determinată, dar nu mai mare de un an de zile.
Putem observa atat obligativitatea angajatorului de a organiza programe de pregătire profesională periodice, cât şi obligaţia salariatului de a munci în subordinea angajatorului o perioada după absolvirea unor astfel de programe. Dar toate acestea nu sunt decat în avantajul atât a angajatorului, cât şi a salariatului. În timp ce primul se asigură că salariaţii işi perfecţionează pregătirea, salariaţii sunt cei care, pe cheltuiala angajatorului, pot dobăndi noi cunoştinţe sau obţine noi calificări.