Organisme reprezentative în cadrul formării profesionale a adulţilor
Creşterea continuă a nevoii de pregătire generată de schimbările tehnologice şi organizaţioale impuse de trecerea la o economie competitivă, bazată pe cunoaştere, a condus la apariţia multor instituţii şi organizaţii de formare profesională. Dată fiind diversificarea fără precedent a ocupaţiilor şi nevoilor oamenilor, în decursul ultimilor ani s-a conturat o structură destul de variată a instituţiilor implicate în formarea profesională continuă a adulţilor, diferind nu numai ca mărime, ci şi în funcţie de domeniul de activitate, adresabilitatea ofertei (deschisă tuturor categoriilor de adulţi sau numai anumitor grupuri), apartenenţa şi statutul juridic (organizaţii patronale şi sindicale, organizaţii independente, organizaţii publice, organizaţii private), de interesele lor comerciale (cum sunt centrele de pregătire profesională, organizate ca societăţi comerciale), publice (casele de cultură, căminele culturale etc.) sau organizaţionale (de exemplu, centrele înfiinţate în interiorul marilor companii), dar, mai ales, în funcţie de aria de cuprindere a ofertei. Sunt instituţii care cuprind o paletă extrem de largă de oferte de formare (de exemplu, universităţile populare) sau instituţii care se concentrează pe un anumit domeniu de activitate (cum sunt, spre exemplu, centrele de pregătire în informatică sau cele din domeniul limbilor străine).
Criteriile de clasificare enunţate trebuie asociate obligatoriu cu rolul instituţiilor în formarea profesională continuă:
• Rol de reglementare: de exemplu, ministerele, care elaborează politici şi strategii şi care au drept de iniţiativă legislativă în domeniul educaţiei şi formării profesionale;
• Rol de organizare şi / sau coordonare la nivel naţional sau local a activităţilor de formare profesională: de exemplu, Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă şi structurile sale teritoriale care au atribuţii de organizare şi coordonare, la nivel naţional şi local, a formării profesionale a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor care coordonează, la nivel naţional, activitatea de autorizare a furnizorilor de formare profesională a adulţilor;
• Rol de prestare efectivă de servicii în domeniul formării profesionale: există o paletă foarte largă de instituţii publice şi private care activează în acest domeniu.
Organismele reprezentative în formarea profesională continuă a adulţilor sunt, de asemenea, numeroase şi cu atribuţii care deseori se suprapun, fără să existe o corelare a programelor, competenţelor şi certificărilor oferite:
- Ministerul Muncii Solidarităţii Sociale şi Familiei Organism central care elaborează politicile şi strategiile privind formarea profesională a adulţilor, exercită controlul asupra modului de implementare a acestora şi are drept de iniţiativă legislativă în domeniu.
Responsabilităţi: elaborează politici şi programe în domeniul ocupării şi formării profesionale a adulţilor; controlează modul în care Agenţia Naţională pentru Ocupare a Forţei de Muncă implementează politicile şi programele; iniţiază şi avizează proiecte de acte normative în domeniul ocupării şi formării profesionale; aprobă împreună cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării condiţiile de organizare a absolvirii cursurilor de formare profesională.
- Ministerul Educaţiei şi Cercetării Organism central care are între atribuţiile sale educaţia vocaţională în cadrul reţelei preuniversitare şi formarea iniţială a adulţilor în cadrul departamentelor şi reţelelor de formare continuă şi specializare a adulţilor, cât şi a celor de perfecţionare a cadrelor didactice din sistem. În structura Ministerului Educaţiei şi Cercetării există colegiile tehnice şi vocaţionale şi şcolile postliceale. Acestea sunt instituţii care fac parte din reţeaua naţională de învăţământ preuniversitar, cu atribuţii în formarea iniţială şi continuă a tinerilor şi adulţilor. În cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării există Direcţia educaţie permanentă care a fost înfiinţată în anul 2000, ca urmare a creşterii activităţilor de educaţie a adulţilor, cât şi a tendinţelor instituţiilor de învăţământ de a-şi dezvolta şi diversifica oferte educaţionale speciale pentru alte categorii de persoane decât studenţi.
Instituţiile din reţeaua Ministerului Educaţiei şi Cercetării au atribuţii în formarea iniţială a tinerilor adulţi, în ultimii ani vârsta medie a absolvenţilor crescând tot mai mult, ca expresie a participării unui număr tot mai mare de adulţi în sistemul formal de educaţie. Aproape în fiecare universitate de stat există un departament care se ocupă cu formarea iniţială şi continuă a cadrelor didactice, atât din universităţi, cât şi din şcoli. În majoritatea universităţilor au fost înfiinţate departamente de educaţie continuă, multe în baza unor proiecte internaţionale, de genul Tempus, Phare etc. În cadrul acestor centre care desfăşoară cursuri de perfecţionare profesională şi de specializare a adulţilor. Pe lângă Universitatea de Vest din Timişoara s-a înfiinţat Institutul Român de Educaţie a Adulţilor, cu atribuţii explicite de cercetare în domeniu.
În organigrama Ministerului Educaţiei şi Cercetării fiinţează şi un centru de perfecţionare a personalului didactic din reţea, constituit cu sprijin metodologic şi financiar danez. În subordinea ministerului există, de asemenea, casele corpului didactic. Acestea au sedii în toate judeţele ţării şi desfăşoară activităţi de educaţie continuă, atât pentru profesori, cât şi pentru părinţi şi elevi. Tot în structurile Ministerului Educaţiei şi Cercetării se găsesc şi casele de cultură ale studenţilor. Acestea au fost create în marile centre universitare, înainte de 1989, în cea mai mare parte. În afara activităţilor cultural-educative, casele studenţeşti desfăşoară şi programe specifice de educaţie vocaţională.
- Ministerele diverselor sectoare economico-sociale Toate ministerele au centre proprii de perfecţionare ale personalului din subordine, dar şi facilităţi pentru desfăşurarea unor activităţi educaţionale ale publicului.
Responsabilităţi: asigură pregătirea profesională continuă a angajaţilor care-şi desfăşoară activitatea în cadrul acestora sau în instituţiile subordonate.
- Ministerul Culturii şi Cultelor. Până în 1989, în România au existat mai mult de 200 de case de cultură, peste 2.000 de cămine culturale şi aproximativ 3.000 de universităţi populare, alături de o reţea naţională şcoli populare de artă, centre de îndrumare a creaţiei populare, a căror activitate intra în sfera educaţiei şi formării profesionale a adulţilor. După 1989, numărul universităţilor populare s-a redus la 152, conform statisticilor Ministerului Educaţiei şi Cercetării, din anul 2002. Dintre acestea, mai puţin de 10 au personalitate juridică, toate celelalte funcţionând ca departamente distincte în cadrul caselor de cultură sau a căminelor culturale, pe baza regulamentelor de organizare şi funcţionare locale, fiind finanţate de către consiliile judeţene, municipale, orăşeneşti sau comunale. În fiecare dintre cele 41 de judeţe şi în municipiul Bucureşti, există câte o şcoală populară de artă care oferă cursuri teoretice şi practice în domeniul muzicii, picturii, sculpturii etc.
- Ministerul Justiţiei, prin reţeaua de penitenciare, se ocupă de reeducarea şi calificarea profesională a deţinuţilor în vederea reinserţiei lor profesionale şi sociale.
- Ministerul Apărării Naţionale are în subordine o reţea naţionala de cercuri militare care desfăşoară activităţi culturale, educaţionale şi profesionale pentru personalul propriu, dar oferă, uneori, cursuri şi pentru publicul larg.
- Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor Organism tripartit cu rol consultativ în promovarea politicilor şi strategiilor privind formarea profesională a adulţilor.
Responsabilităţi: determină nevoile de formare profesională a adulţilor pe termen mediu şi lung; avizează proiecte de acte normative privind formarea profesională; colaborează cu alte organisme interesate în formarea profesională naţionale şi internaţionale. Conform Legii Nr. 129/2000, coordonează şi îndrumă metodologic activitatea comisiilor de autorizare; în colaborare cu Ministerul Muncii Protecţiei Sociale şi Familiei şi cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării elaborează criterii şi proceduri de evaluare a furnizorilor de formare profesională în vederea autorizării, precum şi regulamente, metodologii şi instrucţiuni de lucru pentru comisiile de autorizare; rezolvă contestaţiile depuse de furnizorii de formare profesională în legătură cu activitatea comisiilor de autorizare.
Începând cu anul 2003, Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor are şi un rol decizional în asigurarea calităţii sistemului de formare profesională şi de evaluare de competenţe, coordonând la nivel naţional activităţile de:
a) autorizarea furnizorilor de formare profesionala, prin comisiile de autorizare judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti;
b) elaborarea şi actualizarea standardelor ocupaţionale;
c) evaluarea si certificarea competentelor profesionale dobândite de adulţi prin formare profesionala continuă, dar şi pe cale nonformală şi informală.
Prin aceeaşi modificare legislativă din 2003, Consiliul pentru Standarde Ocupaţionale şi Atestare (COSA) se desfiinţează, iar atribuţiile, personalul şi patrimoniul acestuia se transferă la Direcţia pentru Standarde Ocupaţionale şi Atestare din cadrul Consiliului Naţional de Formare Profesională a Adulţilor. Este vorba de comasarea a două organisme tripartite, determinată de:
a) nevoia de a asigura, prin finanţare de la bugetul de stat, a dezvoltării sistemului de standarde ocupaţionale, de evaluare şi certificare a competenţelor dobândite în sistem nonformal şi informal;
b) legătura strânsă între preocupările Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor şi COSA, standardele ocupaţionale reprezentând baza de proiectare a programelor de formare profesională supuse autorizării.
În noile condiţii de organizare, Direcţia pentru Standarde Ocupaţionale şi Atestare este abilitată să dezvolte în continuare sistemul de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale, bazate pe standarde ocupaţionale. Responsabilităţile direcţiei preiau practic, în mare parte, pe cele ale COSA: defineşte criterii specifice şi proceduri unitare privind elaborarea standardelor ocupaţionale; aprobă noi standarde ocupaţionale, modifică şi anulează standardele ocupaţionale existente; acreditează, pe baza criteriilor proprii, instituţii care pot să elaboreze standarde ocupaţionale; elaborează metodologia de desfăşurare a evaluării competenţelor profesionale pe baza standardelor ocupaţionale; certifică evaluatori de competenţe profesionale pe baza standardelor ocupaţionale; poate selecta şi pregăti evaluatori de competenţe profesionale; emite certificate de competenţe profesionale; acreditează, utilizând criteriile proprii, instituţii care pot să efectueze evaluarea competenţelor profesionale pe baza standardelor ocupaţionale; dezvoltă bănci de date care vor cuprinde standardele ocupaţionale, centrele de evaluare acreditate, instituţiile acreditate să elaboreze standarde ocupaţionale, evaluatorii certificaţi şi certificatele personale de competenţe profesionale; reprezintă şi susţine interesele României în domeniul certificării competenţelor profesionale pe plan internaţional; participă, la solicitare, la pregătirea actelor normative prin care sunt transpuse în legislaţia română directivele europene în domeniul certificării competenţelor profesionale; efectuează activităţi de pregătire, transfer de cunoştinţe şi asistenţă tehnică în domeniul său de activitate.
- Agenţia Naţională pentru Ocupare a Forţei de Muncă Instituţie publică de interes naţional cu rolul de a organiza şi coordona, la nivel naţional, activitatea de ocupare şi de formare a forţei de muncă, precum şi protecţia persoanelor neîncadrate în muncă. Consiliul de administraţie este format din reprezentanţi ai organelor administraţiei publice centrale, ai organizaţiilor patronale şi de a asigura sindicale, reprezentative la nivel naţional.
Responsabilităţi: organizează servicii de ocupare a forţei de muncă; furnizează şi finanţează servicii de formare profesională, în concordanţă cu politica de ocupare a forţei de muncă şi cu tendinţele care se manifestă pe piaţa muncii. orientează persoanele neîncadrate în muncă şi mediază între acestea şi angajatori, în vederea realizării echilibrului dintre cererea şi oferta forţei de muncă; face propuneri privind elaborarea proiectului de buget al fondului pentru plata ajutorului de şomaj; administrează bugetul fondului pentru plata ajutorului de şomaj şi prezintă Ministerului Muncii Protecţiei Sociale şi Familiei raportul său de execuţie bugetară; propune Ministerului Muncii Protecţiei Sociale şi Familiei proiecte de acte normative în domeniul ocupării şi formării profesionale şi al protecţiei sociale a persoanelor neîncadrate în muncă; elaborează studii şi analize în domeniul ocupării şi formării profesionale, care vor fi folosite de Ministerul Muncii la elaborarea strategiilor din acest domeniu.
Implementarea măsurilor de formare profesională se realizează, la nivel local, de către agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, respectiv a municipiului Bucureşti. Agenţia Naţională pentru Ocupare şi Formare Profesională şi-a constituit, în timp, o reţea proprie de furnizori de formare profesională: 15 centre judeţene de formare profesională; 5 centre regionale pentru formarea profesională a adulţilor; 3 fundaţii româno-germane; un centru zonal pentru formarea profesională a tinerilor şomeri. De asemenea, agenţia apelează şi la furnizori privaţi de formare profesională, acreditaţi în condiţiile legii, pentru a organiza programe speciale de pregătire a şomerilor.
- Comisiile de autorizare a furnizorilor de formare profesională Sunt structuri înfiinţate recent la nivelul judeţelor şi al municipiului Bucureşti, prin hotărâre a Consiliului Naţional de Formare Profesională a Adulţilor, pe baza nominalizărilor făcute de instituţiile precizate prin lege. Din componenţa comisiilor de autorizare fac parte: directorul direcţiei judeţene pentru dialog, familie şi solidaritate socială, respectiv a municipiului Bucureşti, care are calitatea de preşedinte; un reprezentant al inspectoratului şcolar judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti; un reprezentant al agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti; un reprezentant al asociaţiilor patronale, propus prin consens de organizaţiile patronale reprezentative la nivel naţional; un reprezentant al organizaţiilor sindicale, propus prin consens de organizaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional.
Responsabilităţi: autorizează furnizorii de formare profesională; oferă consultanţă şi informaţii furnizorilor de formare profesională; monitorizează activitatea furnizorilor de formare profesională şi, după caz, retrage autorizaţia acestora; coordonează organizarea testelor de evaluare la terminarea cursurilor de iniţiere, calificare, recalificare, perfecţionare profesională şi alte forme specifice.
Un rol important pe care partenerii sociali îl joacă în procesul de autorizare, în afară de participarea la luarea deciziei de a autoriza sau nu furnizorii de formare, este aceea de a propune specialişti care să evalueze programele de formare sau care să facă parte din comisiile de examinare, constituite cu ocazia examenelor de absolvire care au loc la sfârşitul programelor de formare. Comisiile de autorizare monitorizează activitatea furnizorilor de formare profesională autorizaţi şi, în situaţia în care constată că nu mai sunt îndeplinite condiţiile de autorizare, retrag autorizaţia. Rezultatele slabe obţinute de cursanţi la examenele de absolvire sau o rată mare de abandon pot determina o nouă evaluare a furnizorilor de formare.