Emigrarea reprezintă un fenomen cu care ţara noastră se confrunta masiv în ultimii ani, ceea ce determina transformări majore la nivelul psihicului, cu repercursiuni care semanifestă şi asupra familiei celui care migrează. Impactul social al migraţiei persoanelor asupra membrilor de familie este deosebit de puternic, mai ales în situaţia în care perioada deseparare este îndelungată. Copiii separaţi de părinţii care au emigrat din motive economice, pot dezvolta diferite forme de tulburări psihosomatice, dificultăţi de integrare în colectivul dela şcoală sau în comunitate, atacuri de panică, somatizări, fobii, ceea ce se poate întâmpla şi încazul părinţilor, dar pe o scală mai redusă.
Dorinţa părinţilor pentru un trai mai bun aduce de multe ori suferinţa copiiloremigranţi, datorită pierderii mediului familiar şi schimbărilor majore la care sunt nevoiţi să seadapteze în noua ţară. Deşi familia este stapul educaţiei celor mici, o importanţă deosebită pentru dezvoltarea acestora se regăseşte şi în mediul şcolar sau grupul de prieteni. Când şimicuţii migrează sunt consideraţi sau se considera foarte diferiţi de ceilalţi copii, cu precădere în primele 6 luni, iar acest fapt este resimţit sub forma de şoc socio-cultural.
Atunci când părinţii decid să emigreze, schimbarea mediului în care micuţii trăiesc nuînseamnă doar dezvoltarea cunoştinţelor, ci şi a traumelor legate de pierderi, de ruperea prieteniilor şi relaţiilor din ţară maternă. De asemenea, copiii pot dezvolta sentimente de inferioritate, iar în acest caz, pot adopta un comportament retras, pot dezvolta anxietate de separare, sentimente ostile faţă de mediu şi fata de ceilalţi şi pot trăi simţindu-se inferiori prietenilor. Un astfel de mediu nu conduce către integrare şi succes, ci mai degrabă, către eşecşi marginalizare.
Copiii au o mare capacitate de adaptare, chiar dacă schimba radical mediul de viaţă.Totuşi, e indicat să se ţină cont de factori care pot influenţa această adaptare, cum ar fi vârsta(e de preferat ca emigrarea să aibă loc până în vârstă de 15 ani, pentru că ulterior capacitateade adaptare scade), mediul în care trăieşte, relaţia cu părinţii şi gradul de diferenţa culturală.Lipsa unui mediu sigur şi plăcut pentru copil, lipsa identificării cu mediul, precum şi problemele întâmpinate de părinţi pot degrada caracterul copilului.
E bine de ştiut că uneori părinţii rămân cu tipare (idei, credinţe, valori, obiceiuri etc.) păstrate din ţară de origine la care le e dificil să renunţe şi le critica pe cele întâlnite în nouaţară. În acest caz, înseamnă că şi ei întâmpina dificultăţi în acest transfer cultural şi e indicatsă fie înţelegători şi să trateze cu răbdare adaptarea copiilor, pentru ca aceştia vor fi cusiguranţă mai sensibili la schimbare. Din dorinţa de a oferi o educaţie cât mai bună copiilornoştri, avem deseori obiceiul să le cerem acestora lucruri pe care noi nu le facem sau ne estefoarte greu să le îndeplinim. De aceea, e recomandat să fim atenţi la acest aspect şi să evităm pe cât posibil acest gen de aşteptări. Unui adult îi va fi mult mai uşor să joace un rol dublu,unul în societate şi altul acasă, dar copilul va fi derutat dacă încearcă său vede asta. Ideal e sătrăiască într-un mediu constant, sigur şi plăcut şi nu în unul ambivalent. Acesta din urmă va provoca o serie de conflicte interioare care îl vor împiedica să îşi găsească adevărata identitate. Orice variantă alege, copilul este criticat şi respins de unul din cele două medii ambivalente (cel din familie ori cel din noul colectiv).
Exista însă şi cazuri fericite, în care aceştia se identifică cu mediul nou şi îşi fac prieteni,simţindu-se ca acasă. La succesul adaptării copilului e foarte important comportamentului şiatitudinea părinţilor. Dacă aceştia s-au integrat deja, vorbesc limba foarte bine, au găsit un job bun, mulţumitor, au o relaţie frumoasă pe care o afişează către copil, îi oferă atenţia necesarăcopilului şi există o comunicare eficienta în familie, pot trece relativ uşor peste eventualelesituaţii problematice care pot să apară, iar copilul se poate dezvolta armonios. O adaptare reuşită la copil se poate observa prin faptul că e relaxat, vesel, se joacă atât singur cât şi încolectivitate şi nu afişează schimbări comportamentale sau atitudinale deosebite.
Acestea fiind spuse, de preferat e ca decizia familiei de a emigra să se ia numai dacă este cu adevărat necesară şi balanţa decizională înclina spre emigrare. E bine să nu uitămfaptul că schimbarea mediului aduce stres, efort pentru adaptare, necesita energiesuplimentara pentru a învăţa lucruri pe care un localnic le acumulează pe parcurs şi într-un ritm natural. În cazul în care se ia decizia de a emigra, cel mai indicat e să emigreze toţimembrii familiei, pentru a preveni eventuale situaţii nedorite la membrul sau membrii rămaşiîn ţară, cum ar fi: divorţ, probleme psihologice (ex: anxietate de separare la copii, atacuri de panică, depresie, hiperactivitate etc), delicventa juvenilă, eşec şcolar, tensiuni intra-familiare, emancipare sexuală s.a.m.d.