Asistenţa socială contribuie la procesul de dezvoltare socială prin aportul său la incluziunea grupurilor aflate în situaţie de risc, prin creşterea calităţii vieţii anumitor categorii sociale vulnerabile şi prin programele sociale de reducere a sărăciei. Prin serviciile şi activităţile specializate, asistenţa socială ajută persoane şi grupuri în nevoie să facă faţă momentelor dificile, situaţiilor anormale de viaţă care pot să apară pentru o anumită perioadă de timp şi susţine, prin crearea unor condiţii socioculturale favorabile, refacerea capacităţilor proprii de integrare socioculturală normală a categoriilor defavorizate.
,,Prin sistemul naţional de asistenţă socială se înţelege totalitatea reglementărilor legale, a programelor sociale, a beneficiilor financiare/prestaţii, a serviciilor de asistenţă socială şi a ajutoarelor complementare, precum şi a instituţiilor existente la un moment dat, care să le susţină”.
Sistemul de asistenţă socială, reglementat de legislaţia actuală, se bazează pe o serie de principii şi valori care stau la baza organizării acestuia: universalitatea – dreptul la asistenţă socială; solidaritatea socială – implicarea activă a comunităţii în sprijinirea persoanelor aflate în dificultate; parteneriatul între autorităţile administraţiei publice centrale şi locale şi alte instituţii publice sau private în vederea dezvoltării serviciilor sociale; subsidiaritatea – intervenţia complementară a statului alături de colectivitatea locală în rezolvarea problemelor sociale; participarea beneficiarilor în procesul de rezolvare a problemelor; transparenţa,care contribuie la creşterea responsabilităţii administraţiei publice centrale şi locale faţă de beneficiari; nediscriminarea: accesul la drepturile sociale fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, categorie socială, opinie, sex sau orientare socială, vârstă, apartenenţă politică, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infectare cu HIV etc.; respectarea demnităţii umane – dezvoltarea liberă şi deplină a personalităţii.
Orice sistem de asistenţă socială conţine următoarele elemente structurale fundamentale: capitalul uman implicat în sistem (specialişti în asistenţă socială şi personal de altă specialitate); beneficiarii sistemului (persoane asistate); contextul social (reţeaua instituţională, serviciile, prestaţiile şi cadrul legislativ). Sistemul de asistenţă socială îşi exercită atribuţiile prin intermediul cadrelor specializate – asistentul social. ,,Profesia de asistent social, promovează schimbarea socială, rezolvarea problemelor din cadrul relaţiilor umane, precum şi abilitarea personanelor în vederea obţinerii bunăstării sociale. Principiile drepturilor omului şi justiţiei sociale sunt fundamentale pentru asistenţa socială. Acelaşi autor, Buzdugea D., specifică faptul că misiunea profesiei de asistent social este aceea de a ,,capacita” persoanele pentru a funcţiona la parametri optimi din punct de vedere psihosocial.
O intervenţie specializată se realizează prin intermediul unei echipe interdisciplinare, alcătuită din specialişti din diferite domenii – asistenţii sociali, psihologi, sociologi, jurişti, medici de familie, ecologi etc – care analizează cazurile ce trebuie rezolvate şi care propune modalităţi de soluţionare a acestora.