Relațiile cu covârstnicii devin foarte importante de-a lungul adolescenței, în sensul că ele au implicații noi pentru alte aspecte ale dezvoltării. Angajarea în relații cu covârstnicii este critică pentru progresele în înțelegerea de sine și atingerea identității. Ei își descoperă sentimentele prin intermediul relațiilor sociale.
Grupul de prieteni din care fac parte adolescenții ajută la definirea propriului Eu. Grupul de covârstnici oferă posibilitatea de încercare a diferitelor roluri, o parte vitală a atingerii identității. Implicarea în relații cu persoanele de aceeași vârstă și acelasi sex deseori construiește calea pentru relații heterosexuale intime.
Adolescenții știu că au motive interne, deci ei consideră că și ceilalți au.Ei știu că au un Eu coerent, deci și ceilalți trebuie să aibă. Aceste noi înțelesuri pot fi văzute în eforturile adolescenților de a explica reacțiile și comportamentele celorlalți. Chiar și adolescenții mai mici deduc că alții trebuie să aibă anumite trăsături care îi determină să acționeze într-un anume fel. În jurul vârstei de 16 ani, ei încearcă să reconcilieze comportamentul inconsistent al celorlalți prin scoaterea în evidență a motivelor relaționate. La vârsta aceasta, ei găsesc motive psihologice pentru comportamentul celorlalți, așa cum o fac și pentru comportamentul lor.
Schimbările în înțelegerea Eului și a celorlalți sunt asociate cu schimbări în natura prieteniei de-a lungul adolescenței. Adolescenții au o mare capacitate de înțelegere reciprocă. De-a lungul adolescenței timpurii, grupul de covârstnici tinde să devină o entitate mai structurată și organizată decât era înainte.Relațiile individului cu grupul de covârstnici are implicații mai bine definite decât înainte. Prietenii copilului sunt deseori găsiți în cartier, cluburi locale, centre comunitare, clasa de elevi. Grupurile de prieteni sunt omogene.
În adolescența timpurie tinerii își petrec foarte mult timp în afara casei. Discuțiile cu prietenii atât față în față sau la telefon devin o activitate zilnică dominantă. Prieteniile din cadrul grupului de covârstnici asigură oportunități pentru intimidare emoțională, suport și înțelegere, companie și distracție. Acceptarea într-un grup de covârstnici la liceu pot fi bazate pe una sau mai multe din următoarele caracteristici: aspect fizic plăcut, abilități atletice, performanțe academice, scopuri de viitor, afiliere religioasă la un grup etnic, talente speciale.
Criteriul pentru apartenența la un grup poate să nu fie precizată public, dar grupurile tind să includă sau să excludă membri în baza unor standarde. consistente. Aspectul fizic plăcut continuă să fie o forță puternică în determinarea popularității. Grupurile întâlnite în liceu pot fi identificate în cadrul școlii prin îmbrăcămintea membrilor, limbajul lor, activități la care participă și locații din școală în care se adună.
Individul adolescent este pus în fața unei mari varietăți de posibilități în alegerea apartenenței la un grup de covârstnici. După intrarea în liceu, adolescentul intră în contact cu un număr de oameni care îi pot acorda prietenia. Adolescenții învață să privească dincolo de ofertele inițiale de prietenie și să evalueze grupul de prieteni din care provine. O persoană poate să decidă să accepte sau nu prietenia pe baza reputației grupului din care provine potențialul prieten.
Pe măsură ce adolescenții își decoperă poziția în ierarhia de putere a grupului, ei învață cum să avanseze în cadrul acestei ierarhii și ce comportamente sunt așteptate de la membri la diferite niveluri. Pe baza acestor informații adolescenții trebuie să decidă dacă dezvoltarea personală este compatibilă cu opțiunea deja făcută pentru un grup de covârstnici. În general, adolescentul nu-și abandonează grupul de covârstnici inițial numai dacă anticipează un potențial câștig de status. Grupurile de covârstnici adolescenține sunt mai puțin organizate decât echivalentele lor adulte, dar sunt considerabil mai structurate decât grupurile de prieteni din copilărie. Adolescenții învață tehnici de evaluare a organizării grupurilor sociale și poziția lor în cadrul acestor grupuri. Ei își dezvoltă aspirații pentru avansarea poziției lor sociale. Prietenii făcuți în adolescență se pot schimba când indvidul îmbătrânește .
Cel mai mic și mai intens grup de covârstnici este reprezentat de potrivirea a doi indivizi într-o relație. Prietenia este caracterizată de participarea frecventă și reciprocă în activități, plus o legatură emoțională puternică. Persoane de vârste diferite folosesc acești factori în definirea unei pritenii.Prietenii nu fac doar lucruri împreună, dar pe ei te poți baza pentru suport emoțional, înțelegere și acceptare. Ei au sesizat diferențe calitative în prieteniile femeilor și bărbaților din adolescență. Prieteniile fetelor din primii ani ai adolescenței aveau tendinta să se centreze în jurul activităților sociale. La mijlocul adolescenței, suportul emoțional și înțelegerea devin mai importante, iar mai târziu aceste prietenii pierd puțin din componenta emoțională și progresează spre împărtășirea unor valori, idei și interese.
Prietenia băieților nu prezintă aceste schimbări, tinzând să rămână centrați pe activități. Fetele tind să se focalizeze pe un număr mic de prieteni buni și cei mai buni priteni, pe când băieții se centrează pe un numar mare de prieteni ocazionali și buni prieteni. Prietenii tind să fie de aceeasi vârstă, etnie și sex. Oamenii de toate vârstele îi preferă pe cei atractivi din punct de vedere fizic. O persoană atractivă este uneori respinsă în favoarea uneia mai puțin frumoasă, care este privită ca fiind mai competentă în domenii importante. Frumusețea fizică în general este un avantaj în formarea prieteniilor. Comportamentul influențează prietenii pe care oamenii și-i fac, toți tindem să căutăm indivizi al căror comportament ne place.
Putem vorbi, de asemenea, de două tipuri de grupuri de covârstnici: clica (gașca) și societatea sau mulțimea (cluburi, asociații). Clicile sunt mai mici, grupuri mai intime, care cuprind de la trei la nouă membri. O clică medie are șase membri, pe când o societate are o mărime de trei ori mai mare decât clica. Acestea diferă nu doar prin mărime, ci și prin funcția îndeplinită. Societatea adolescențină este formată în jurul unor interese, abilități și idealuri comune. O societate poate fi un club sau o echipă școlară, un grup religios sau o organizație politică. Funcția sa se centrează în jurul planificării și executării unor activități cum ar fi petreceri sau baluri pentru strângerea de fonduri. Societățile sunt compuse atât din fete, cât și din băieți ce aparțin unor clici particulare. Nu toți membrii unor clici trebuie să fie membrii unei societăți. În clici, activitatea se centrează în mare măsură asupra discuțiilor, în special cele telefonice. Calitatea unui membru al unei clici este legată de o serie de factori: vârsta, clasa socială și sexul.
Clicile de băieți, comparativ cu cele de fete par să accepte membri din clase sociale diferite. Clicile de fete tind să fie mult mai intime și exclusiviste cu cei din afara grupului. Clicile și societățile se schimbă pe parcursul anilor adolescenței. Clicile din adolescența timpurie sunt de obicei compuse din indivizi de același sex. Majoritatea fetelor și băietilor încep să aibă întâlniri amoroase în jurul vârstei de 14-15 ani. Aceasta conduce la integrarea sexuală a clicilor. În adolescența târzie, majoritatea clicilor include atât fete, cât și băieți
Una dintre cele mai mari necesităţi a adolescenților este apartenenţa la un grup. Putem defini grupul ca „factor determinant al comportamentului şi acţiunii umane, cu influenţe pozitive şi negative asupra acestora, ca facilitator al inserţiei sociale a individului sau ca accelerator al maturizării sociale a acestuia. Grupul îşi pune pecetea asupra personalităţii umane şi a performanţelor acesteia, o propulsează în sistemul de prestigiu al realităţii sociale sau o devalorizează, o afundă în abisuri şi tenebre; el invită, incită, sugerează sau presează, obligă spre acţiune, amplifică sau multiplică sau scade şi minimalizează forţele şi responsabilităţile membrilor săi, determină sau amână şi suspendă acţiunile membrilor componenţi, facilitează sau inhibă comportamentul participanţilor” (Mielu Zlate, Camelia Zlate, 1982)
Grupul poate fi înţeles ca mijloc de socializare, formare şi dezvoltare a personalităţii umane, ca mediu educativ şi educogen, ca laborator în care se plămădeşte nu numai personalitatea fiecaruia dintre membrii componenţi, ci şi relaţiile dintre aceştia, în care are loc clarificarea progresivă a concepţiilor şi atitudinilor despre sine, despre alţii şi despre grup, în care se cristalizează conştiinţa de grup a participanţilor, în care omul se formează ca om şi ca personalitate, dezvoltându-şi competenţele sociale.
Influenţa grupului de prieteni asupra adolescentului elev se materializează în conduita acestuia, iar măsura în care aceasta ia forme pozitive sau negative, depinde de un complex de factori individuali şi sociali. Unii adolescenţi se simt mai în siguranţă când fac parte dintr-o gaşcă. Părinţii nu îi pot alege adolescentului prietenii, iar „tipii duri” pot adeseori să li se pară extraordinari atât băieţilor, cât şi fetelor. Însă, pentru majoritatea copiilor, faptul de a face parte dintr-o gaşcă reprezintă numai o fază.
Prietenii pot să constituie o sursă importantă de sprijin pentru adolescenţi, mai ales pentru fete, însă pot să fie şi o sursă de neplăceri şi de rivalităţi. Multor tineri le face plăcere să facă parte dintr-o „bisericuţă” şi majoritatea şcolilor au „bisericuţele” lor, care le pot face viaţa cu adevărat mizerabilă celor care sunt mai puţin deştepţi, mai puţin sportivi, mai puţin în pas cu moda, mai puţin „cool”. Din perspectiva analizei grupurilor, clasa de elevi poate fi considerată drept un grup de muncă specific, compus dintr-un număr de membri egali între ei (elevii) şi dintr-un animator (profesorul), ale căror raporturi sunt reglementate oficial de tipul sarcinii şi de normele de funcţionare. Ca orice grup, clasa ăndeplineşte mai multe funcţii: de integrare socială (în strânsp legătură cu sentimentul de securitate pe care îl oferă membrilor săi), de reglementare a relaţiilor intraindividuale şi intragrupale şi cea de constituire a identităţii de sine, proprie grupului. Apartenenţa la grupul şcolar este condiţionată de acceptarea unui sistem de norme. Procesul prin care grupul exercită presiune asupra indivizilor pentru a-i determina să accepte norme de grup este numit conformism. În cazul în care presiunea spre conformitate nu vine din partea grupului, ci din partea autorităţii, vorbim de obedienţă. Dacă grupul de egali, „grupul de cartier”, „grupul stradal” sau cum dorim să-l numim promovează norme ce pot fi considerate ca aparţinând unei contraculturi, tendinţa spre conformism în raport cu grupul înseamnă devianţă în raport cu normele culturii globale.
Devianţa şcolară constă în abaterea de la normele prescrise şi este favorizată de disfuncţionalităţile normative ce ţin în general de: conflictul normativ intrinsec, în situaţii în care există norme contradictorii în interiorul sistemului normativ sau în atitudinea autorităţii în raport cu norma, ca în situaţia absurdă, dar din păcate destul de frecventă, a interdicţiei permise (nesancţionată, trecută cu vederea), care încurajează sau determină comportament duplicitar şi o atitudine generală dispretuitoare faţă de normă (“există pentru a fi încălcate”, “merge şi aşa” etc); conflictul normativ extrinsec, generat de situaţia în care normele interne (ale şcolii) intră în dezacord cu alte norme externe (ale grupului de apartenenţă); artificialitatea normelor în raport cu realitatea, inadecvarea lor la lumea în care trăim; inculcarea inadecvată a normei, cu accent exclusiv pe prescriptiv şi absenţa negocierii; spre susţinerea acestei idei merg şi experimentele realizate de Fredman (1965, apud Monteil, 1997), care argumentează ideea conform căreia o normă are durabilitate mai mare dacă este impusă cu o constrangere mai puţin severă decât sub o ameninţare puternică.
Studiile au arătat că devianţa şcolară este una dintre premisele delicvenţei juvenile. Unele cercetări longitudinale (D. Elliot şi H. Voss, apud Neamţu, c., 2003) care au urmărit evoluţia unor eşantioane reprezentative pe durata a patru ani, validează teoria presiunii sociale, constatând că: indicele delicvenţei este considerabil mai ridicat la tinerii care au abandonat şcoala, comparativ cu cei care şi-au continuat studiile; natura experienţelor şcolare este motivul cel mai frecvent al conduitelor de devianţă şcolară, al abandonului în mod special. Analizele desfăşurate pe o perioadă mai mare de timp reliefează faptul că abandonul şcolar, reducând controlul social asupra individului, determină pe termen lung o creştere a activităţii infracţionale.
Dacă prezenţa şi participarea adolescenţilor la grupul informal de prieteni este o condiţie indubitabilă şi inevitabilă ce defineşte vârsta, practicile şi comportamentele dezvoltate prin socializarea secundară pot fi direcţionate spre valori dezirabile social, prin acţiunea comună şi continuă a tuturor instanţelor de socializare formală. Omul a fost creat pentru a conviețui într-o comunitate, alături de alți oameni și, în acest scop, el este indiscutabil legat și afectat de relațiile ce se stabilesc între cei deopotrivă cu el. Societatea în care acesta își desfășoară activitatea îi oferă sau trebuie să-i ofere cadrul propice de manifestare a personalității cât și aprecierea muncii pe care o face, bineînțeles, într-un scop benefic. Lumea în care trăim este importantă nu numai în ideea că este spațiul în care trăim, ea trebuie să exprime dorința noastră de a progresa și de a urca pe scara umanității. Adolescentul este copilul-adult ce caută senzații și emoții puternice. El încearcă să depășească limitele pe care adulții le impun, adeseori tocmai din dorința de a nu se supune lor, căci ideea e să trăiești cât mai diferit și mai presus de ceilalți.
Experiența proprie este dovada ceea mai puternică și mai convingătoare, care ține loc de întrebările fără răspuns la care adulții, în general, nu se sinchisesc să caute soluții. Tânărul adolescent simte însă și dorinta de-a se retrage în sine ca la semnalul unei voci interioare mai presus de voință. Aceste momente sunt mai intense decât escapadele dese din cotidian. Ele presupun lupta între diferitele emoții ce-l încearcă, momemte de răscruce în conturarea modului de a gândi și de a acționa. Relațiile cu cei din jurul său sunt în mare parte rezultate ale educației însușite în copilărie și nu depind foarte mult, așa cum se crede, de calitatea de adolescent. Este drept că tinerii sunt impulsivi și usor influențabili, dar valoarea lor constă în puterea de a diferenția binele de rău și de a se corecta atunci când au greșit. Acest lucru este posibil doar în contextul unei bune educații morale insuflate de familie.
Părinții se dovedesc de multe ori a fi fără răbdare și refuză să-i asculte ce este mai important să înțeleagă. Frica de a comunica cu cei cărora le datorează viața poate fi în egală măsură atribuită și tinerilor. La prima confruntare de opinii legăturile cu familia tind să se răcească și se distanțează, ca mai târziu să dea frîu liber unor emoții și dorințe față de niște oameni mai mult sau mai puțin interesați să valorifice frustrarea lor.
Pe fondul unor astfel de probleme, părinții încetează să mai fie modelele ideale din copilărie. Afectivitatea copiilor lor este acumulată astfel pentru prieteni, care sunt adesea aleși întâmplător. Relațiile cu aceștia sunt intense și profunde. Simpatia și admirația capătă forme și trăsături asemănătoare cu ale dragostei, sentiment foarte stimulator pentru adolescenți, căci el presupune dăruire, apropiere și împărtășire a dorințelor, visurilor. Prietenii adevărati sunt condiția necesară “împlinirii” unui adolescent. Scopul lor e să-și împărtășească unul altuia experiențele și să găsească un echilibru permanent în cel în care are încredere și speranța că va găsi răspunsul la întrebările ce-l frământă. Ideea e să găsești completarea lipsurilor pe care le ai și nu imitare, în acest caz nu se mai poate vorbi despre prietenie, ci despre un sentiment de inferioritate. Uneori “edificiul” este mult prea fragil și se destramă vizibil sub influența invidiei și a trădării sau doar pentru că prietenul respectiv “nu mai prezintă interes”. Însă există și un alt gen de prieteni a căror influență marchează negativ. Naivitatea, poate chiar dorinta de-a părea altcineva în ochii celorlalți, plasează adolescentul într-un anturaj dubios de care este greu să se desprindă mai târziu. Viciile cum sunt drogurile sau băutura, huliganismul și dezordinea, sunt “principii” de bază în astfel de grupuri. Începutul este pus pretextual pe seama curiozității. Pasul următor este dependența.
Societatea secolului nostru pune un accent mare pe aceste probleme. Manifestările negative sunt trecătoare însă au urmări grave. Adolescentul este, fără să fie un copil, în formare din toate punctele de vedere. Corpul suportă ultimele schimbări de definire, iar caracterul se cristalizează ca urmare a influențelor din exterior și a educației. Adolescența, deși este o perioadă tulbure și plină de frământări, reprezintă vârsta inteligenței nonconformiste, a marii sincerități. Imaginația, puterea de creație și perspicacitatea ating forme maxime. Idealurile de viață și pregătirea profesională încep să capete contur și dispar în mod evident pasiunile vechi din copilărie și chiar interesul pentru școală.