Cercetările recente făcute asupra familiei contemporane, arată schimbări majore în structura dinamică şi funcţionalitatea acesteia. Astfel, apariţia şi creşterea şomajului, extinderea sărăciei, scăderea generală a nivelului de trai sunt doar câteva cauze care au declanşat un proces al cărui efect este şi disfuncţionalitatea familiei actuale.
Pornind de la aceste situaţii reale putem enumera o serie de „simptome ale disfuncţionalităţii familiei”: conflictul conjugal; violenţa fizică şi verbală în familie; neglijarea sau abandonul familiei; divorţul emoţional conjugat cu infidelitatea unuia dintre parteneri sau a amândorura; apariţia unor deficienţe de comunicare între părinţi sau între părinţi şi copii; dificultăţi în exercitarea dreptului parental.
Transformările ce au marcat familia, au fost rezultatul acţiunii mai multor factori politici, economici, sociali, culturali şi din acest context nu poate fi omis rolul migraţiei. Judecând după amploarea fenomenului migraţional şi îndeosebi a migraţiei circulatorii pentru muncă în străinătate, se poate determina o influenţă reciprocă între familie şi migraţie. Din acest punct de vedere, migraţia trebuie privită ca rezultat al acţiunii mai multor factori, dar şi ca punct de plecare pentru declanşarea şi manifestarea altor procese şi fenomene sociale.
Pe de o parte, dificultăţi de asigurare al unui trai cel puţin decent, fără excese de găsire sau menţinere a unor locuri de muncă sigure şi recompensate pe măsură îi determină pe ambii membri ai unei familii sau doar pe unul dintre ei să migreze spre alte destinaţii, unde îşi pot împlini nevoile (cel puţin cele materiale). Pe de altă parte, incertitudinea este înţeleasă ca nesiguranţă în plan psihologic şi ca blocaj şi oscilaţie în plan comportamental. Familia îndeplineşte în societate mai multe funcţii care-i asigură existenţa şi continuitatea. Se evidenţiază următoarele funcţii ale familiei: biologică, economică, pedagogico-educativă şi morală şi funcţia de coeziune şi solidaritate conjugală.
În condiţiile migraţiei circulatorii, plecarea unuia dintre parteneri pe perioade mai mari de timp face imposibilă exercitarea funcţiei biologice în cadrul familiei respective. Frecvent se întâlnesc situaţii în care infidelitatea unuia sau a ambilor soţi poate duce la destrămarea cuplului. De asemenea pot să apară şi sarcini nedorite în afara cuplului conjugal, care cresc rata avorturilor.
Motivaţia economică ocupă un loc important în ansamblul motivelor migraţiei. Nevoia de bani pentru procurarea celor necesare traiului stă la baza deciziei de a migra pentru mulţi dintre cei ce optează pentru această soluţie. Astfel, producerea bunurilor şi serviciilor se realizează în afara familiei, o parte din acestea fiind trimise familiei de către cei plecaţi. Acest lucru are un dublu impact: într-o anumită măsură, banii trimişi, obiectele materiale, micile atenţii primite de familiile rămase în ţară pot acoperi anumite nevoi, dar în acelaşi timp există şi un efect negativ, în sensul că toate acestea nu pot compensa absenţa părinţilor plecaţi, în cazul în care au copii, iar aceştia au rămas în grija rudelor sau a vecinilor.
Funcţia pedagogico-educativă şi morală este funcţia prin care se realizează socializarea primară a copiilor în cadrul relaţiei pe care aceştia o stabilesc cu părinţii, relaţie ce implică „ataşamentul părinţilor faţă de copii şi modul de inoculare a comportamentelor acestora pentru integrarea în familie şi societate”. Familia este cea care îl învaţă pe copil cum să se comporte în anumite situaţii, îl pregăteşte pentru viaţă, îi furnizează conştient sau inconştient modele de acţiune şi îi transmite valori şi principii de viaţă, contribuind la formarea şi nuanţarea personalităţii lui. De modul în care se realizează socializarea primară, astfel încât aceasta să nu fie în discrepanţă cu normele generale ale societăţii, depinde evoluţia viitorului adult.
În literatura de specialitate se vorbeşte tot mai mult despre faptul că funcţia de socializare primară a copilului se restrânge sau nu se mai realizează. Se apreciază că migraţia poate contribui la diminuarea realizării şi a rolului socializării în familie atunci când unul dintre părinţi sau ambii sunt plecaţi în alte localităţi sau chiar în alte ţări (în general, pentru muncă). Astfel, într-un caz „fericit”, copiii rămân în grija rudelor sau a vecinilor, însă universul educaţiei lor, al „abc-ului” vieţii furnizat de familie este bulversat.
Funcţia de coeziune şi solidaritate conjugală, chiar dacă pare o condiţie ideală, este întreţinută de sentimentele de afecţiune dintre parteneri, de sinceritatea şi intensitatea acestora. Ea este cea care contribuie la stabilitatea cuplului, asigură familiei securitate emoţională, încredere şi protecţie. Bazele acestei funcţii se construiesc şi se cimentează în timp şi depind foarte mult de motivaţiile partenerilor în momentul deciziei de a se căsători, de educaţia primită, de valorile faţă de familie.
Plecarea la muncă în străinătate a unuia sau a ambilor părinţi se constituie ca un fenomen sociale ce are în timp efecte asupra familiei şi copiilor. Atunci cînd vorbim despre plecarea părinţilor la muncă în diferite ţări în vederea asigurării unui viitor mai bun copiilor ne gândim inevitabil la mai mulţi bani, mai puţină sărăcie, un serviciu bine plătit, asigurarea unei locuinţe, la o egalizare a şanselor, dar ne gândim şi la durere, mâhnire, abandon, stres, supărare, griji, privare afectivă, separare de persoanele dragi. Acestea sunt diverse manifestări ale crizei prin care trece familia din cauza plecării părinţilor la muncă în străinătate.
Creşterea, educarea, protecţia şi responsabilităţile părinţilor reprezintă rolul fundamental al familiei în formarea descendenţilor săi. Dar dacă părinţii pleacă la muncă în străinătate exercită acest rol prin încredinţarea copilului unui membru al familiei lărgite sau unei alte persoane spre creştere şi educare.
Dezorganizarea familiei este una dintre temele dezbătute în ultimul timp de sociologi, demografi, specialişti în ştiinţe umaniste, printre cauzele ce întreţin acest fenomen fiind inclusă şi contribuţia migraţiei. Problemele cu care se confruntă familia contemporană merg de la rupturi afective, separări pe anumite perioade de timp la divorţ, tot acest parcurs fiind marcat de numeroase schimbări şi în privinţa exercitării rolurilor în familie (fie supraîncărcarea unui partener, fie degrevarea de sarcini a altuia), de scăderea afectivităţii, a comunicării între parteneri, deteriorarea relaţiilor dintre cei doi soţi prin manifestări agresive şi/sau verbale, schimbarea valorilor tradiţionale ale familiei.
Toate aceste efecte îşi amplifică influenţa atunci când în cuplurile respective există şi copii. Nu numai că procesul de socializare a copiilor capătă o conotaţie negativă prin modelul parental, funcţia educativă a familiei fiind greu încercată, dar evoluţia psihică, morală, culturală şi intelectuală a copiilor este grav afectată, existând mari şanse ca aceştia să devină continuatorii unor modele defectuoase.
Totuşi, tabloul descris nu trebuie generalizat şi înţeles ca o caracteristică actuală a familiei româneşti, dar exprimă o realitate întâlnită, comentată şi analizată de numeroşi specialişti. Migraţia poate genera astfel de efecte sau le poate aadânci atunci când, din diferite alte cauze, au fost declanşate, dar nu orice tip de migraţie determină în mod obligatoriu aceste rezultate. Se impun o serie de diferenţieri în funcţie de tipul migraţiei, de actorii implicaţi, de contextul socio-economic din momentul respectiv.
Migraţia are efecte negative asupra familiei de necontestat, studiile asupra acestei probleme arătând faptul că cele mai multe motive ce determină migraţia sunt lipsa banilor şi a unui loc de muncă stabil. Totuşi, persoanele care optează pentru migraţie nu trăiesc într-o sărăcie absolută, fapt dovedit prin aceea că această deplasare teritorială presupune anumite costuri pe care trebuie să şi le asume, iar cei foarte săraci nu-şi pot permite această cale. S-a constatat că majoritatea celor care pleacă să muncească în alte ţări aparţin unor familii tinere (cu vârste între 25 şi 40 de ani), multe dintre ele având doi-trei copii. Sunt numeroase cazurile în care pleacă mama (femeile găsind mai uşor de lucru) sau ambii părinţi, pe perioade ce pot varia între câteva luni şi câţiva ani. În această situaţie, copiii rămân în grija bunicilor, a altor rude, a fraţilor /surorilor mai mari (dar poate tot minori) sau chiar a vecinilor. În funcţie de vârsta copiilor rămaşi acasă, de perioada de absenţă a părinţilor sau a unuia dintre ei, la prima vedere, efectele sunt apreciate de copii ca fiind benefice. Se bucură de avantaje materiale (au posibilităţi să-şi procure ce-şi doresc), lipsa datoriilor şi o mai mare libertate de mişcare fără controlul părinţilor (ceea ce poate fi însă în defavoarea lor).
Specialiştii au demonstrat că separarea copiilor de părinţi pe perioade îndelungate generează sentimente de abandon, neîmplinirea unor nevoi afective şi de comunicare (simplele convorbiri telefonice cu părinţii plecaţi sunt insuficiente), ceea ce afectează negativ personalitatea prezentă şi viitoare a copilului. De altfel, printre cele mai vizibile efecte ale absenţei părinţilor asupra copiilor se remarcă: absenteismul şcolar, rezultatele slabe la învăţătură, actele de indisciplină, autoizolarea, trăirea sentimentelor de frustrare (mai ales în plan emoţional), etichetările şi marginalizările din partea colegilor, depresiile, suicidul.
Pornind de la această realitate, oamenii de ştiinţă îşi pun problema viitorului familiei româneşti. Încă din 1978 (p. 59), M. Voinea vorbea de o restructurare a dimensiunilor familiei contemporane, aceasta atrăgând după sine şi o redistribuire a statusurilor şi rolurilor în cadrul familiei. Adaptând acest argument la situaţia actuală, se pot distinge două direcţii: pe de o parte, preluând modelul occidental, tinerele familii caută o mai mare independenţă faţă de familia extinsă şi se restrâng numeric; pe de altă parte, obstacolele materiale, financiare împiedică tinerele cupluri să-şi mai extindă familia.
Aprecierea efectelor migraţiei asupra vieţii de familie ar înclina balanţa către aspectele negative. Este o realitate că aceste efecte şi-au făcut simţită prezenţa într-un timp relativ scurt, iar acţiunea lor este departe de a se fi terminat. Există însă şi anumite aspecte pozitive generate de fenomenul migraţiei, dacă se vor stabiliza cele cu efecte pozitive sau nu rămâne de văzut. Efectul pozitiv din perspectiva relaţiilor familiei este susţinut de partea materială., banii proveniţi din munca în străinătate contribuind la ridicarea nivelului de trai al familiei, ceea ce determină o diminuare a neînţelegerilor dintre membrii acesteia.
Fiind motivată, în cele mai multe cazuri, de obţinerea unor venituri mai mari, migraţia spre alte regiuni care oferă aceste avantaje a contribuit la creşterea nivelului de trai al indivizilor implicaţi. Decurg de aici şi efecte secundare. Studiile au arătat că investiţiile românilor (cu banii proveniţi din munca în străinătate) sunt orientate, în primul rând, spre procurarea unor bunuri de larg consum (aparatură casnică modernă, articole de vestimentaţie, aparatură electronică), iar în puţine cazuri, şi oricum mai târziu, în investiţii pe termen lung. Toate acestea au ca scop modernizarea vieţii, creşterea standardelor materiale de viaţă.
În cele mai multe cazuri, migraţia părinţilor determină o creştere a nivelului de trai al copilului rămas acasă. Aşa cum au arătat şi alte studii, veniturile din străinătate sunt folosite în mare parte la îmbunătăţirea condiţiilor de locuire şi la înzestrarea cu bunuri de folosinţă îndelungată. Se remarcă de exemplu faptul că în cazul copiilor cu părinţi plecaţi în prezent, procentul celor care au telefon mobil este mai mare decât în cazul copiilor fără părinţi plecaţi (telefonul mobil pare să se fi transformat într-un bun de strictă necesitate pentru copil – la nivel naţional 75% dintre elevii de gimnaziu au propriul lor telefon mobil). Computerele şi consolele de jocuri video sunt mai frecvente în gospodăriile de migranţi decât în celelalte. Şi alte bunuri personale pe care le-am putea considera specifice vârstei (bicicletă, mp3 player sau Ipod, role) sunt deţinute într-o pondere mai mare de copiii de migranţi în comparaţie cu ceilalţi.
Dincolo de bunăstarea materială, copiii de migranţi, în special cei cu ambii părinţi plecaţi, tind într-o pondere mai mare să aibă experienţa unor călătorii în străinătate comparativ cu ceilalţi copii. 34% dintre copiii cu ambii părinţi migranţi au călătorit în străinătate, spre deosebire de doar 14% dintre copiii de non-migranţi. 20% dintre copiii cu ambii părinţi plecaţi şi-au petrecut vacanţa de vară din 2006 în străinătate la părinţii lor.