Putem afirma că egalitatea de acces la educaţie care înregistrează valori mai ridicate în şcoala din România depinde de existenţa celorlalte tipuri de inegalităţi:
– inegalităţi dintre diferite categorii sociale,
– inegalităţi între cariere şcolare,
– inegalităţi în ceea ce priveşte accesul la un minim de cunoştinţe.
Evaluarea gradului de egalitate/inegalitate la nivelul sistemului nostru de învăţământ pune în evidenţă următoarele aspecte:
− comparativ cu celelalte state UE, sistemul de învăţământ din România prezintă un nivel al inegalităţilor studiat din toate cele trei perspective:
– inegalităţi între categorii sociale,
– inegalităţi între indivizi, un procent ridicat al elevilor care se situează sub pragul minim de competent
− raportat la obiectivele pe care şi le-au propus responsabilii în domeniu:
– creşterea ratei de participare la educaţie la toate nivelurile,
– creşterea performanţelor educaţionale,
Corelarea ofertei educaţionale cu cerinţele pieţei muncii – este obligatorie pentru a atinge aceste obiective.
Cauzele inegalităţilor în faţa educaţiei prezente la nivelul sistemului nostru de învăţământ se situează atât
– în afara sistemului – inegalităţi socioeconomice majore la nivelul populaţiei, deteriorarea condiţiilor de trai
– în interiorul sistemului – diferenţe între instituţiile de învăţământ în ceea ce priveşte calitatea educaţiei asigurate, a condiţiilor de învăţare, orientarea şcolară precoce, o durată obligatorie de şcolarizare redusă etc.
Creşterea accesibilităţii şi egalităţii învăţământului pentru toţi membrii societăţii poate fi realizată doar dacă se acţionează simultan asupra tuturor cauzelor. Acesta înseamnă că este nevoie de un efort concentrat din partea tuturor responsabililor, decidenţilor de la nivelul sistemului de învăţământ dar şi de la nivelul altor sisteme ale societăţii. Avantajul evaluării sistemului de învăţământ după acest model constă în aceea că se poate urmări în timp dacă aceste eforturi au fost depuse şi dacă, prin comparaţie cu situaţia actuală, s-a înregistrat vreun progres.
Educaţia incluzivă este caracterizată prin următoarele principii:
– dreptul fiecărui elev la educaţie pe baza egalităţii şanselor;
– nici un elev nu poate fi exclus din educaţie sau supus discriminării pe motive de rasă, religie, culoare, etnie, sex, limbaj, dizabilităţi;
– şcoala se adaptează la nevoile elevilor;
– diferenţele individuale între elevi constituie o sursă de bogăţie şi diversitate, şi nu o problemă.
Şcoala incluzivă are la bază un curriculum adaptat în raport cu nevoile copiilor. Adaptarea curriculumului se poate realiza prin selectarea unor conţinuturi din curriculumul general adresat copiilor normali, care pot fi însuşite de copiii cu cerinţe speciale; introducerea elevilor cu cerinţe educative speciale într-o varietate de activităţi individuale, terapeutice, destinate recuperării acestora; folosirea unor metode şi procedee didactice, a unor mijloace de învăţământ intuitive, de natură să sprijine înţelegerea conţinuturilor predate la clasă.
Şcoala este leagănul copilăriei în care toate speranţele pot deveni realitate dacă cei care iau parte la activităţile de învăţare, pofesori şi elevi, conştientizează diversitatea şi complexitatea naturii umane şi valorifică fiecare talent sau latură creativă dăruită de Dumnezeu. Şcoala românească se confruntă în ultimul timp cu diferite probleme, printre care se numără şi şcolarizarea copiilor defavorizaţi sau celor cu cerinţe educative speciale.
În categoria copiilor defavorizaţi îi putem include pe cei proveniţi din familii monoparentale sau orfani de ambii părinţi, copiii ai căror părinţi sunt şomeri, au grave probleme de sănătate sau un comportament imoral, copiii care locuiesc în zone izolate sau îndepărtate şi a căror şcolarizare depinde de existenţa unui mijloc de transport şi copiii de etnie rromă care se integrează cu greutate în colectivul clasei de elevi.
Conceptul de cerinţe educative speciale presupune necesitatea unei abordări diferenţiate şi specializate a educaţiei copiilor în funcţie de deficienţele pe care le prezintă. Tipurile de deficienţe întâlnite la elevii cu cerinţe speciale sunt: deficienţe mintale, deficienţe de auz sau vedere, deficienţe fizice, psihomotorii, tulburări de limbaj, tulburări de comunicare şi relaţionare, tulburări de atenţie şi hiperactivitate – ADHD. Tot aici se înscriu şi cazurile copiilor care eşuează la şcoală din diferite motive – copii instituţionalizaţi, copii care provin din comunităţi etnice defavorizate etc.
Aceştia au dreptul fundamental la educaţie, posedând caracteristici, interese, aptitudini şi necesităţi de învăţare proprii. De aceea proiectarea sistemelor educaţionale şi implementarea programelor şcolare trebuie să ţină seama de marea diversitate a caracteristicilor şi trebuinţelor elevilor incluşi în procesul instructiv-educativ, care trebuie să asigure şanse egale pentru copiii defavorizaţi prin implicarea tuturor cadrelor didactice, părinţilor şi a instituţiilor locale abilitate.
Şcoala trebuie să fie într-o permanentă colaborare cu familiile elevilor (pentru a discuta eventualele probleme de natură comportamentală, materială sau socială şi pentru a se găsi soluţii care să ducă la rezolvarea acestor probleme), cu centrele de plasament sau cu orfelinatele, în cazul copiilor orfani (pentru a aduce la cunoştinţa acestora abaterile şcolare ale elevilor şi pentru a afla despre modul lor de viaţă în aceste instituţii, activităţile extraşcolare în care sunt implicaţi etc).
Pentru elevii care locuiesc în zone izolate sau îndepărtate de unitatea de învăţământ, şcoala încearcă, printr-un parteneriat cu primăria şi prin semnarea unui contract cu o firmă de transport, să le asigure transportul zilnic spre cea mai apropiată unitate de învăţământ.
Din perspectiva reglementărilor adoptate de statul român, copiii cu cerinţe educative speciale pot fi integraţi fie în unităţi şcolare de educaţie specială, fie în grupe şi clase speciale din unităţi preşcolare şi şcolare obişnuite, fie în mod individual în unităţi de învaţământ obişnuite. Aceste şcoli trebuie să se adapteze unei pedagogii centrate asupra copilului, capabilă de a veni în întâmpinarea trebuinţelor fiecărui copil în parte. Cadrele didactice trebuie să adopte mijloace de combatere a atitudinilor discriminatorii, construind o societate bazată pe spiritul de toleranţă şi oferind şanse egale la educaţie pentru elevii defavorizaţi.