Ajutaţi-l să aibă încredere în el, fiind mereu alături de el, iubindu-l necondiţionat şi oferindu-i constant dovezi de iubire (dar nu materiale). El va şti că este apreciat de ceilalţi şi că poate fi iubit şi de catre alţi copii aşa cum este iubit de părinţiii săi. Copiii cu o stimă de sine scăzută îşi fac mult mai greu prieteni.
Fiţi un exemplu bun pentru el. Copiii preiau modelul parental în aproape tot ceea ce fac. Dacă copilull vede ca sunteţi mereu înconjurat/ă de prieteni, că vă simţiţi bine în preajma lor şi că ei, prietenii, vă fac fericit/ă, atunci el va inţelege cât de valoroşi sunt prietenii şi că trebuie să aibă şi el parte de aceste beneficii, socializând cu micuţi de vârsta lui.
Învaţă-l să împrumute jucării. Trebuie să aveţi multă răbdare şi să-l faceţi pe micuţul dvs să înţeleagă cum stau lucrurile în privinţa jocului cu prietenii: cum aceştia se joacă împreună, cum fiecare aduce o contribuţie jocului prin jucăriile pe care le are, cum se folosesc amândoi de ele şi ce rol au aceste lucruri asupra lui. Prietenia se învaţă, aşa că va trebui să-lajutaţi să înveţe!
Chemaţi copii în vizită la el. Nu îl coplesi cu un numar foarte mare de prichindei dintr-odata pentru că nu va înţelege foarte bine ce se întâmplă şi va fi indus în eroare. Chemaţi 2 copii la el şi învăţaţi-l cum sa interacţioneze cu ei. De asemenea, explicaţi-i cum să se joace împreună, cum să-şi aştepte rândul, să îi lase pe ceilalţi să vorbească, etc.
Implicaţi copilul în activităţi de socializare. Încă de mic copilul trebuie integrat printre alţi copii. Fie că este vorba de parcuri, spaţii de joacă amenajate, cursuri de dans, cluburi de sport sau grădiniţă, interacţiunea între copii este importantă dezvoltării lui. Implicaţi copilul dvs în jocuri de grup. Numai aşa veţi reuşi să-i formaţi aptitudini sociale! El trebuie să experimenteze ce înseamnă să fii printre alţi copii, cum functionează relaţiile între ei, ce au voie şi ce nu să facă, etc.
Implicaţi-l pe copil în activităţi distractive împreună cu alţi copii. Dacă îl duceţi prima oară într-un grup organizat de copii (la lecţii de înot, dans sau ziua cuiva) asiguraţi-vă că ceea ce urmează să facă îi este pe plac. Este important ca primele întâlniri dintre el şi alţi copii să fie cât mai pozitive şi să-i aducă un sentiment de siguranţă, confort şi chiar să-l amuze. O experienţă eşuată de acest gen îi poate crea frustrări şi sentimente negative care îl vor ţine departe o perioadă destul de lungă de alţi copii.
Observaţi dacă copilul dvs se simte mai bine în timpul activităţilor de grup sau al jocurilor cu un singur partener. Continuaţi cu ce vi se pare că i se potriveşte cel mai bine.
Lăsaţi-l pe copil să stea puţin retras şi să se uite la ceilalţi copii cum se joacă, dacă aşa vrea. Copilul are numai de câştigat din punct de vedere social şi învaţă prin simplul fapt că se uită la ceilalţi.
Învăţaţi-l pe cel mic câteva expresii utile pentru a intra în vorbă cu alt copil („Pot să te ajut să faci asta?” sau „Vreau şi eu să fac! Îmi arăţi, te rog, unde să mă duc?”).
Alegeţi-vă cu grijă cuvintele şi abţineţi-vă să-i spuneţi copilului că-i un ruşinos. O astfel de etichetă ar putea deveni parte din imaginea pe care o are despre sine sau ar putea să-i ofere o scuză pentru faptul că evită să se amestece cu ceilalţi copii.
Nu criticaţi indiferenţa copilului dvs. faţă de emoţiile negative ale altui copil, în cazul când copilul dvs. i le-a provocat (emoţiile)! De exemplu: copilul dvs. a luat forţat jucăria altui copil şi-l priveşte indiferent în timp ce acesta plânge. Nu uitaţi că este dificil, dacă nu imposibil, pentru un copil de 3 ani să realizeze ceea ce simte prietenul său. Gândirea şi raţionamentul adulte sunt foarte diferite de gândirea egocentrică a unui copil mic. Copilul râmâne, de multe ori, neafectat, în ciuda motivelor raţionale oferite de adulţi, care nu au niciun sens pentru el.
Nu vă implicaţi abuziv în relaţiile/jocul copilului dvs. cu alţi copii, dacă totul decurge bine! Ţineţi minte vechiul proverb că nu e bine să fii „a cincea roată de la căruţă”. Deaceea ar fi necesar, poate, să gândiţi/planificaţi/iniţiaţi activităţile, în care copilul dvs. se joacă cu mai mult de un copil: de exemplu, jocuri în aer liber, lecţii de pictură în sufragerie, astfel încât să-i puteţi observa, supraveghea fără a vă implica, dar s-o faceţi după necesitate.
Nu criticaţi această comunicare a copilului dvs. cu „prietenul imaginar”! Trebuie să ştiţi că prieteniile şi sentimentele copiilor despre ceilalţi se pot schimba, rapid şi frecvent! Este normal. Fiţi siguri că, la un moment dat, mulţi copii au un „prieten imaginar”; este un mod normal, creativ pentru un copil de 4 -5 ani de a face faţă unor emoţii pe care altfel nu le-ar putea controla, de exemplu, singurătatea, gelozia pe un frate nou sau frica, etc.
Încercaţi să „intraţi” în relaţia aceata prin a-l întreba: „Cum îl cheamă pe prieten? Cine este el? Ce îi place? Cu ce preferă să vă ocupaţi împreună”,etc. Prin aceste intervenţii vei dobândi mai multă încredere din partea copilului şi-l veţi ajuta să înveţe şi să utilizeze expresii de adresare unui prieten.