Repere fundamentale în DEZVOLTAREA FIZICA, A SANATATII SI IGIENEI PERSONALE a copilului de la nastere la 3 ani

Dezvoltarea fizica, sanatatea si moticitatea sunt elemente centrale ale tuturor

experientelor de învatare ale copiilor si stau la baza unui stil de viata activ si sanatos de-a lungul întregii vieti. O stare buna de sanatate fizica da copiilor energie, echilibru si rezistenta pentru a participa active în numeroase activitati.

                 Dezvoltarea motorie este strâns legata de dezvoltarea limbajului (de ex. gânguritul, indicarea obiectelor), a capacitatilor cognitive (de ex. explorarea mediului), a abilitatilor sociale (de ex. îmbratisarea, salutul de „la revedere”) si dezvoltarea emotionala (de ex. zâmbetul, râsul). Desi exista o oarecare predictibilitate în dezvoltarea abilitatilor mai sus mentionate, dezvoltarea fizica si a motricitatii este deseori inegala datorita ritmului individual de dezvoltare, dar si datorita factorilor externi care le influenteaza dezvoltarea, precum nutritia sau miscarile fizice pe care copiii sunt stimulati de adulti sa le efectueze.

Motricitatea cuprinde trei categorii mari de abilitati: motricitate grosiera, fina si abilitati senzorio-motorii.

               Abilitatile de motricitate grosiera se refera la miscari ale întregului corp sau ale unor parti mari ale corpului, în care sunt implicati muschii mari si include miscari precum: rostogolirea, mersul, alergatul, saritura, ocolirea, catararea. Aceste abilitati îi ofera copilului posibilitatea de a-si coordona muschii corpului în demersul de adaptare la mediul sau înconjurator si la investirea sa, ajutându-l sa exploreze. Dezvoltarea fortei musculare determina copilul sa participle activ si independent la activitati de joc si învatare, în medii cunoscute sau noi pentru el.

               Abilitatile de motricitate fina se refera la abilitatea de coordonare a muschilor mici aimâinilor, ai bratelor, ai degetelor, precum si ai muschilor fetei. Aceste abilitati includ: prinderea/apucarea obiectelor, folosirea instrumentelor de pictat/scris/modelat, lipirea, taierea, mototolirea, însirarea, utilizarea de instrumente de deservire, încheierea/descheierea nasturilor, fermoarelor. Toate aceste abilitati pun bazele multor deprinderi necesare pe tot parcursul vietii.

               Abilitatile senzorio-motrice presupun capacitatea de a utiliza simturile pentru a-si orienta miscarile: auzul, vazul, mirosul, gustul, pipaitul. Abilitatea de a utiliza relatia strânsa între auz si tactil îl sustin în aprecierea culorilor, dimensiunilor, categoriilor si se conditioneaza cu dezvoltarea limbajului si dezvoltarea cognitiva. Atentia este sustinuta de dezvoltarea auzului, de abilitatea de a-si orienta corpul catre sunetele cunoscute, cuvinte sau muzica. Deprinderea limbajului este influentata de modul în care copilul îsi dezvolta abilitatile si competentele în acest plan. Cunoasterea obiectelor cu ajutorul gurii, îl ajuta pe copil sa îsi dezvolte perceptiile si senzatiile gustative si olfactive, permitându-i sa-si determine preferintele, sa învete despre mediul înconjurator. Coordonarea oculo-motorie (vaz, miscare) este fundamentala pentru însusirea multor deprinderi ce îi sunt absolut necesare copilului pe tot parcursul vietii (autoservirea, scrisul, etc.) si care sunt strâns legate de dezvoltarea cognitiva.

                 Sanatatea si igiena personala conditioneaza, de asemenea, dezvoltarea sanatoasa a copilului.

                 Sanatatea si igiena personala cuprind igiena corporala (baie, igiena dentara, îmbracaminte), a somnului, a alimentatiei, miscarea în aer liber. Pentru a pune bazele unui stil de viata sanatos, copilul are nevoie sa dobândeasca abilitati de autoservire în timpul mesei, deprinderi de nutritie sanatoasa, de dobândire a capacitatii de a dovedi control sfincterian si de a utiliza toaleta în mod adecvat, de a participa în momentele de îmbaiere, de a utiliza voluntar si corect obiectele igienico-sanitare.

                  Nevoia esentiala a copilului de asumare a independentei este conditionata de dezvoltarea abilitatilor si deprinderilor acestuia de asigurare a securitatii personale. Dar pentru a reusi acest lucru, copilul trebuie sa aiba abilitatea de a-si cunoaste schema corporala pentru a se putea delimita de mediul înconjurator, de a-si cunoste abilitatile motrice, de a anticipa gesturi si miscari sau de a-si gestiona emotiile în raport cu propriile dorinte.

                  Este esentiala pentru siguranta copilului abilitatea acestuia de a distinge între siguranta, risc sau pericol. El trebuie sa aiba capacitatea de a solicita ajutor în aceste situatii. Integrarea regulilor generale (pentru un stil de viata sanogen) si particulare (date de diferite contexte de viata sau de dezvoltare ale copilului – copilul cu dizabilitati, de exemplu) sunt abilitati importante pentru dezvoltarea sanatoasa a copilului.

Motricitate grosiera

Reper 1: Copilul ar trebui sa fie capabil sa-si coordoneze muschii mari ai corpului cu un scop al miscarii

Copii cu varsta de 0 – 18 luni

Indicatori   1. Îsi ridica, fiind pe burta, capul si pieptul. 2. Dobândeste control al miscarilor mâinilor si picioarelor. 3. Se rostogoleste. 4. Când sta pe spate, îsi ridica picioarele si le duce la gura. 5. Sta în sezut cu sprijin din partea adultului si mai apoi fara sprijin. 6. Se leagana înainte si înapoi ajutându-se cu mâinile si genunchii si mai târziu se târaste. 7. Se împinge sa se ridice în picioare, sprijinindu-se de ceva sau cineva. 8. Merge tinându-se de mobilier. 9. Se apleaca pentru a explora obiecte aflate pe covor. 10. Încearca sa urce singur (a) scarile.  Practici de sprijin   • Puneti copilul pe burta si aratati-i jucarii care produc sunete deplasându-le în câmpul vizual al copilului pentru a le urmari. Supravegheati-l. • Jucati cu el jocuri de schimbare a pozitiei corpului prin rostogoliri de pe spate pe burta si de pe burta pe spate sau joc în care este ajutat copilul în rostogolire prin miscarea unui prosop pe care se afla copilul si ridicând prosopul lateral îi imprimati miscarea de rostogolire. (Rostogolirea se refera la schimbarea pozitiei de pe spate pe burta.) • Initiati jocuri cu miscari de tip „gimnastica”: asezati copilul pe spate si miscati-i mâinile si bratele, apoi picioarele, cu miscari de flexie si extensie. Miscarile sa fie usoare, fara sa fortati. • Puneti-i la dispozitie obiecte care sa poata fi trase, împinse, ridicate. • Acordati-i spatiu pentru a se misca liber, a încerca sa mearga, sa se ridice, sa se catere. Îmbracati copilul în haine comode sa se poata misca. Nu-i limitati miscarile prin înfasare totala sau partiala, nici ziua nici noaptea. • Jucati-va cu el jocuri în care cântati si îi antrenati în miscari mâinile si picioarele. Asezati copilul pe podea, ajutati-l si sprijiniti-l sa se ridice în picioare, apoi încurajati copilul sa se deplaseze sprijinindu-se de mobila. Asigurati-va ca mediul în care se afla copilul sunt înlaturate riscurile de accidentare, pentru a avea libertate de miscare.

Copii cu varsta de 19 – 36 luni

Indicatori   11. Duce obiecte în mâini în timp ce merge dintr-un loc în altul. 12. Merge si alearga cu usurinta schimbând ritmul si directia. 13. Merge cu spatele. 14. Se urca si coboara din pat sau dintr-un scaun al adultului. 15. Loveste si arunca mingea cu control redus al directiei si vitezei. 16. Sare pe loc. 17. Merge în linie dreapta. 18. Împinge obiecte. 19. Urca si coboara scari, nealternând picioarele, fara sprijin.Practici de sprijin   • Oferiti copilului posibilitatea de a alerga, de a sari, de a se catara în siguranta. Sustineti-l când are nevoie de ajutor, încurajându-l sa realizeze miscari noi, în mod independent. • Puneti-i la dispozitie jucarii si diferite materiale si echipamente care sa-l implice în activitati de miscare (caluti pentru a fi calariti, carucioare sau masini pe care sa le împinga). • Implicati copiii în activitati care sa le solicite echilibrul, pozitii diferite ale corpului.

Reper 2: Copilul ar trebui sa fie capabil sa participe la activitati fizice variate.

Copii cu varsta de 0 – 18 luni

Indicatori 20. Încearca cu sprijin miscari de motricitate grosiera. 21. Demonstreaza dorinta de a încerca noi jocuri si jucarii. 22. Este încântat(a) când sunt utilizate jucarii sau obiecte în jocuri.  Practici de sprijin • Oferiti copiilor câteva ore zilnic momente de miscare libera. • Ajutati-i zilnic sa mearga, sa alerge, sa se ridice. • Respectati zilnic programul de somn si ritualurile de dinainte si de dupa somn. • Jucati cu copiii jocuri ce implica miscare si activitate fizica.  

Copii cu varsta de 19 – 36 luni

Indicatori 23. Încearca activitati noi care necesita miscari fizice fara sprijinul adultului. 24. Participa activ în jocuri, dansuri, jocuri în aer liber etc.  Practici de sprijin • Oferiti copiilor cel putin 60 de minute de activitate fizica de-a lungul fiecarei zile. • Puneti-le la dispozitie echipamente si obiecte care îi implica în activitati fizice structurate (miscari însotite de cântec, ritm, de catarare, de mentinere a echilibrului etc.). • Oferiti momente de odihna dupa activitati fizice.  

Motricitate fina

Reper 3: Copilul ar trebui sa fie capabil sa utilizeze mâinile si degetele pentru scopuri diferite

Copii cu varsta de 0 – 18 luni

Indicatori 25. Prinde degetele adultului. 26. Apuca cu ambele mâini jucarii/obiecte situate în imediata apropiere. 27. Imita gestul de „la revedere”, de aplauze „bravo”. 28. Transfera obiecte mici dintr-o mâna în alta. 29. Apuca cu o mâna obiecte. 30. Goleste cutii de continut. 31. Manipuleaza obiecte. 32. Da paginile unei carti mari, deseori dând mai multe pagini. 33. Face semne mari pe hârtie când i se dau instrumente de scris. 34. Umple cutii cu continut.  Practici de sprijin • Puneti obiecte în jurul copilului pentru ca el sa ajunga la ele, sa le prinda, sa le ridice. • Jucati jocuri si cântati cântecele în care solicitati miscarea mâinilor si a degetelor (batut din palme, cântat la pian, imitarea tobosarului, a ploii, a moristii etc.). • Oferiti feluri de mâncare ce permit explorarea cu degetele (cereale, biscuiti mici etc.) • Încurajati copilul sa se joace cu jucarii în timpul baii, sa le scufunde, sa le umple cu apa, sa le goleasca etc.). • Jucati-va cu mingi de ping-pong si tenis de câmp. Oferiti-i o minge si tineti-l de o mâna pentru a-l constrânge sa apuce cu o singura mâna, apoi lasati-l sa manipuleze mingile trecându-le dintr-o mâna în cealalta. Puteti sa-i demonstrati, ca sa imite. • Puneti la dispozitia copilului carti cu pagini groase, cartonate, instrumente de scris (creioane de ceara, creioane mai groase) si cititi si scrieti, desenati cu el.

Copii cu varsta de 19 – 36 luni

Indicatori   35. În majoritatea situatiilor, da paginile unei carti una câte una. 36. Mâzgaleste cu creionul începând sa imite semne, cum ar fi cercul. 37. Utilizeaza pensula. 38. Deschide usa, cu ajutor, apasând pe clanta si închizând-o. 39. Realizeaza puzzle-uri de 3, 4, 6 piese. 40. Utilizeaza unele tacâmuri corespunzator.  Practici de sprijin   • Oferiti activitati ce permit copilului sa antreneze prinderea de obiecte în mâini. • Oferiti carti copiilor cu povesti, imagini si dati libertatea sa le exploreze. Încurajati activitati în grup mic, perechi sau individuale de „lecturare”. • Puneti la dispozitia copiilor materiale de scris (coli mari, creioane si pensule groase, acuarele) si încurajati-i sa scrie si sa deseneze sau sa picteze. Apreciati permanent efortul lor. • Propuneti copiilor jocuri tip puzzle cu 3-6 piese mari, reprezentând poze clare si cuburi mari pentru construit. • Puneti la dispozitia copilului tacâmuri personale (lingura si furculita cu vârfuri rotunjite) si încurajati-l în autoservirea pe timpul mesei.  

Dezvoltarea senzorio-motorie

Reper 4: Copilul ar trebui sa fie capabil sa demonstreze utilizarea simturilor (vazul, auzul, simtul tactil, mirosul etc.) în interactiunea cu mediul pentru a-si orienta miscarile.

Copii cu varsta de 0 – 18 luni

Indicatori   41. Reactioneaza întorcându-se dupa sunetul sau atingerea perceputa. 42. Focalizeaza privirea pe obiectele apropiate sau departate. 43. Exploreaza mediul cu mâinile si gura. 44. Realizeaza coordonarea oculo-motorie în cadrul anumitor actiuni (pune obiecte mici într-un recipient mai mare). 45. Exploreaza si reactioneaza la texturi si suprafete diferite.  Practici de sprijin   • Verificati nivelul de zgomot din apropierea copilului. Evitati expunerea lui la sunete puternice. • Atingeti copilul pe un obraz si pe celalalt, bucurati-va când misca capul în partea în care l-ati atins. Bateti usor din palme în apropiere de urechea dreapta, apoi stânga, jucati-va cu un clopotel în stânga si dreapta copilului si verbalizati activitatea. Ex.: Auzi clopotelul! • Stimulati vederea copilului cu jucarii care penduleaza, pe care le poate prinde. Indicati obiecte în jurul copilului numindu-le, atât pe cele din apropierea sa cât si cele îndepartate. Asigurati-va prin aceste practici ca vede si aude. • Leganati usor copilul folosind bratele, un balansoar sau alte echipamente de joaca. • Oferiti copiilor obiecte din materiale si cu texturi diferite. • Numiti când vorbiti cu copilul culorile, forma, mirosurile, gusturile, temperatura aerului etc. • Explicati-le copiilor când mâncarea sau alte obiecte sunt prea fierbinti sau prea reci si nu trebuie atinse.

Copii cu varsta de 19 – 36 luni

Indicatori   46 Imita animale prin miscare, onomatopee, înfatisare etc. 47. Demonstreaza coordonare oculo-motorie în jocurile de constructie, în realizarea puzzleurilor, în însirarea de obiecte pe ata etc. 48. Utilizeaza diferite texturi când se joaca (nisip, apa, frunze, plus, plastic, burete etc.).  Practici de sprijin   • Cititi împreuna carti cu poze mari si clare reprezentând animale, numind animalele si imitati modul de miscare al acestora, onomatopeele emise de acestea. Încurajati copilul sa repete împreuna cu dumneavoastra. • Puneti la dispozitia copilului jocuri tip puzzle, leggo-cuburi si de însirat (4-6 piese mari, colorate, ata groasa sau sârma protejata). • Jucati jocuri în care copiii interpreteaza animale favorite. Le imita miscarile, onomatopeele. Inventeaza roluri. • Oferiti oportunitati de activitati fizice care integreaza miscarea cu utilizarea simturilor (jocul umbrelor, pictura cu picioarele, miscari la auzul unor semnale etc.) • Modelati miscari ale copilului realizând anumite activitati împreuna cu el: dansuri, batut la toba, cântat la pian etc. • Oferiti jucarii si obiecte din materiale si texturi diferite. Numiti-le.  

Dezvoltarea sanatatii si igienei personale

Promovarea sanatatii si nutritiei

Reper 5: Copilul ar trebui sa fie capabil sa utilizeze o alimentatie sanatoasa variata.

Copii cu varsta de 0 – 18 luni

Indicatori   49. Se hraneste prin alaptare. 50. Îsi regleaza viteza si intensitatea cu care manânca. 51. Consuma o varietate de mâncaruri din toate grupele de alimente (grupa 1: cereale; grupa 2: legume si fructe; grupa 3: carne, peste, oua, lactate; grupa 4: dulciuri si grasimi). 52. Exploreaza mâncarea cu degetele.Practici de sprijin   • Alaptati copilul la „cerere”. Creati un mediu relaxat, propice alaptarii. • Alimentati copilul exclusiv la sân (fara niciun alt aliment fluid sau solid, nici macar apa sau ceai) în primele 6 luni de viata. Începeti diversificarea alimentatiei de la 6 luni si continuati în paralel alaptarea pâna la doi ani. • Oferiti lichidele cu lingurita si cana, nu cu biberonul. • Nu adaugati sare în mâncare pâna la 2 ani. • Introduceti progresiv alimente din toate grupele alimentare în ordinea si cantitatile recomandate de medici.

Copii cu varsta de 19 – 36 luni

Indicatori   53. Începe sa recunoasca si sa manânce o mare varietate de mâncaruri. 54. Face diferenta între lucruri care se manânca si cele care nu se manânca. 55. Poate face alegeri între diverse optiuni de mâncare. 56. Încearca mâncaruri noi când îi sunt oferite.  Practici de sprijin   • Stabiliti ore regulate de masa si gustare. • Vorbiti cu copilul despre importanta alimentatiei si a apei pentru sanatatea organismului. Încurajati copilul sa bea apa pe parcursul zilei. • Oferiti copilului posibilitatea de a alege între câteva variante de mâncaruri. • Introduceti mâncarurile noi împreuna cu cele preferate de copil. • Evitati adaosul de zahar în alimentele oferite copilului pâna la 2 ani. Limitati si dupa aceasta vârsta consumul de dulciuri concentrate (zahar, bomboane, prajituri, siropuri si bauturi dulci). • Oferiti copilului fructe si legume variate zi de zi.  

Promovarea îngrijirii si igienei personale

Reper 6: Copilul ar trebui sa fie capabil sa demonstreze deprinderi de pastrare a sanatatii si igienei personale.

Copii cu varsta de 0 – 18 luni

Indicatori   57. Se relaxeaza în timpul baii. 58. Reactioneaza prin miscari, sunete, mimica la momentele de rutina (hranire, schimbat scutece, baie, îmbracat). 59. Îsi spala si îsi usuca mâinile cu sprijinul adultului. 60. Încearca sa îsi perieze dintii cu sprijinul adultului.Practici de sprijin   • Respectati programul de igiena al copilului. Faceti din momentele de igiena personala, momente agreabile, vorbiti cu copilul, cântati-i în timp ce îi faceti baie, când îi schimbati scutecele, când îl îmbracati etc. • Însotiti copilul la baie si apreciati eforturile lui de a se spala pe mâini singur si a de a-si peria dintii. Spalati-va pe dinti în acelasi timp cu copilul si încurajati-l sa va imite  

Copii cu varsta de 19 – 36 luni

Indicatori   61. Foloseste servetele pentru a–si sterge nasul, cu sprijinul adultului.   62. Atrage atentia adultului când scutecul este ud sau, mai târziu, când doreste la toaleta.   63. Demonstreaza interes privind mersul la toaleta si o poate folosi în mod regulat la 36 de luni.   64. Îsi spala mâinile si le usuca în momentele potrivite (înainte de masa, dupa utilizarea toaletei etc.), cu usoara supraveghere.   65. Îsi periaza dintii cu sprijinul adultului.   66. Identifica produsele de îngrijire a corpului (sapun, sampon, pasta de dinti etc.).  Practici de sprijin   • Formati deprinderile copilului de a se spala pe mâini si a se sterge, de a utiliza toaleta, de a-si peria dintii. Apreciati-l permanent. • Utilizati poezii, cântece, povestioare despre deprinderile de igiena personala. • Oferiti copilului ocazia de a exersa prin joc deprinderile de igiena personala: sa spele papusa sau catelul de plus, sa spele rochita papusii, etc. • Discutati despre reguli de pastrare a igienei când îl sprijiniti în formarea acestor de deprinderi („trebuie sa punem mâna la gura când tusim sau stranutam pentru ca…”, „trebuie sa schimbam scutecul daca este murdar deoarece…” etc.), argumentând permanent. • Numiti starile de disconfort fizic cauzate de simptoame ale unor boli, de ex. „ma doare burtica”, „simt ca sunt cald, ca frig” etc. • Creati un loc unde copiii sa îsi poata pastra obiectele de igiena personala (sapunul, pieptenul, periuta de dinti etc.). Explicati importanta individualizarii unor obiecte de igiena personala (sapunul, periuta de dinti, pieptenele, prosopul, batista etc.). • Mergeti împreuna sa cumparati produse de igiena personala pentru adult si pentru copil. Oferiti-i ocazia sa aleaga din mai multe produse pe cel preferat (periuta de dinti, samponul, etc.).

Promovarea practicilor privind securitatea personala

Reper 7: Copilul ar trebui sa fie capabil sa demonstreze abilitati de auto-protectie fata de obiecte si situatii periculoase.

Reper 8: Copilul ar trebui sa fie capabil sa demonstreze constientizarea si întelegerea regulilor de securitate personala.

Copii cu varsta de 0 – 18 luni

Indicatori   67. Reactioneaza când adultul zice „NU”, dar poate avea nevoie de sustinere pentru a se opri.   68. Reactioneaza diferentiat la adultii care îl îngrijesc si la persoane straine cu care intra în contact.   69. Reactioneaza la atentionarile adultilor când i se semnaleaza un pericol.   70. Poate fi distras de la un comportament periculos prin semnale, vorbe, miscari, dar necesita supraveghere.   71. Urmeaza unele reguli si rutine stabilite.  Practici de sprijin   • Supravegheati permanent copilul si folositi modalitati de atentionare în situatii periculoase. Utilizati aceleasi semnale asa încât copilul sa se obisnuiasca cu semnificatia lor. • Explicati copilului permanent motivul pentru care interziceti un anumit comportament, care este pericolul pe care îl evitati („Nu, acolo nu e voie, pentru ca…). • Precizati când vorbiti copilului care este statutul dvs.: Mama, Tata si la fel pentru ceilalti adulti care vin în contact zilnic cu copilul. Evitati ca adultii care îl îngrijesc sa apeleze copilul cu „hai la mama!”, atunci când nu este mama lui s.a.m.d. • Oferiti copiilor un mediu securizant si supravegheati-l permanent. • Utilizati jucarii si echipamente de joaca corespunzatoare vârstei si greutatii copilului.  

Copii cu varsta de 19 – 36 luni

Indicatori   72. Începe sa evite pericolele (aragaz, fier de calcat, cutite), dar nu poate fi lasat nesupravegheat.   73. Spune adultului când cineva îl loveste sau îi face ceva rau.   74. Demonstreaza recunoasterea regulilor, chiar daca nu le respecta întotdeauna.   75. Anticipeaza consecintele nerespectarii regulilor.   76. Acorda atentie indicatiilor privind situatiile peri culoase („da-mi, te rog, mâna când traversam strada”).  Practici de sprijin   • Explicati permanent copilului, pe întelesul sau, care sunt situatiile si obiectele riscante pentru el si pentru cei din jur. Discutati despre accidentele care se pot petrece si ce consecinte grave pot avea. Utilizati carti cu poze/imagini si povesti scurte care va pot sustine. • Folositi jucariile din centrul de joc simbolic sau alte centre pentru a discuta despre obiecte si lichide periculoase. Discutati despre accidentele care se pot petrece si ce consecinte grave pot avea. • Folositi imagini cu pompieri, medici si discutati despre interventiile lor în situatiile periculoase. • Învatati copilul sa vorbeasca despre experienta sa personala când a simtit pericole; • Atrageti atentia copiilor asupra necesitatii respectarii unor reguli când utilizeaza echipamente de joaca pentru a nu se rani sau rani alti copii. Regulile trebuie respectate si de adultii din jurul copiilor. • Utilizati povestiri pentru a pune accent pe regulile de securitate personala în diverse contexte (pe strada, în magazine, în locuri publice, în parcul de joaca etc.). Amintiti-le permanent regulile si de ce trebuie respectate.