Copiii ai căror părinți sunt plecați peste hotare au format o nouă categorie, față de care societatea manifestă milă, în special față de cei mici, și intoleranță, mai mult față de cei mari, care cumva (în percepția societății) au devenit distanți și materialiști.
Despre acești copii, deseori se vorbește în termeni de „copii abandonați”, „sărmanii copii”, „copii fără emoții”, „copii cu dorințe materiale”, „copii care nu vad altceva decât plăcere de moment”, „copii lipsiți de empatie”, „copii de bani gata”, „copii care aruncă banii în vânt”.
Ce este adevăr și ce este mit despre acești copii?
Abandonul (df.) este definit ca părăsirea cu bună știință a unui copil de părintele său, care poate fi identificat și a cărui intenție nu este de a se întoarce, ci de a respinge voit răspunderea părintească. Mai mult, nici un alt membru al familiei nu poate sau nu vrea să-și asume răspunderea de părinte și să aibă grijă de copil.
Fenomenul migrației include mii de părinți care odată plecați, au dat de știre peste o perioadă lungă de timp, au revenit acasă peste mulți ani, doar după ce șederea lor în țara de destinație a fost legalizată. Acest lucru era caracteristic perioadei de început a migrației în masă a cetățenilor. Atunci s-a creat percepția despre „abandonul copiilor”. Situația copiilor, ai căror părinți sunt plecați la muncă peste hotare,
nu este una de abandon, pentru că părinții nu au respins copiii, ci au încercat să le ofere un trai și un viitor mai bun, fiind la distanță. Mai mult decât atât, majoritatea părinților intenționează după o perioadă de timp să ia copiii cu ei sau să revină în țară. Majoritatea părinților plecați trăiesc cu sentimentul de vină că nu pot fi lângă copii, iar unul din scopurile lor este să facă tot posibilul să fie împreună.
Plecarea părinților peste hotare a accelerat procesul de maturizare a multor copii prin supraîncărcarea cu sarcini și responsabilități de adult (gătit, menaj, spălatul hainelor, plata facturilor lunare etc.), îngrijirea și creșterea fraților mai mici. Copiii care la vârsta
adolescenței au preluat rolul adulților nu au parcurs în mod firesc etapele de dezvoltare.
În situația dată există riscul exploatării prin muncă fie din partea părintelui în grija căruia a rămas copilul, fie din partea tutorelui. De asemenea, apare riscul lipsei dorinței de a întemeia o familie, fiindu-i deteriorată reprezentarea despre viața de familie și datorită saturației precoce de responsabilități familiale.
Adolescenții, în special, vor căuta afecțiunea și aprecierea nu doar printre prieteni ci și în relațiile intime premature. „Lipsa unei educații adecvate privind viața sexuală, lipsa supravegherii pot conduce la relații intime, fugă de acasă, concubinaj, comportamente cu risc crescut pentru contractarea unor infecții cu transmitere sexuală sau chiar apariția de sarcini nedorite la vârsta adolescenței”.
În același timp, o bună parte din copii au atribuit calități pozitive experienței de viață de a fi responsabil pentru frații mai mici sau a avea grijă de gospodărie. Unii copii relatează că anume această experiență i-a făcut mult mai responsabili, mai organizați, au devenit
independenți, și-au format deprinderi de viață.