- Modul de distribuire a rolurilor specifice înainte de producerea fenomenului – la nivelul sistemului familial identifică mai multe categorii de roluri a căror valenţe specifice trebuie analizate în funcţie de tipul de familie. La nivelul familiei nucleare identificăm, atât roluri conjugale (soţ / soţie), cât şi roluri parentale (mamă / tată), iar fiecărui rol îi corespund aşteptările de rol specifice. Rolurile conjugale sunt deosebit de importante întrucât fiecare partener reclamă anumite nevoi (dragoste, stabilitate, comunicare, securitate etc.), iar neîndeplinirea lor pot genera frustrări care trec dincolo de caracteristicile rorulului conjugal, generând disfuncţii în exercitarea rolului parental. Disfuncţiile la nivelul rolurilor conjugale pot merge până la destrămarea familiei.
Caracteristicile rolurilor sunt influenţate de contextul extern mediului familial, de caracterul tradiţional sau modern al familiei respective. Modul de înţelegere a familiei ca mediu de manifestare a relaţiilor de putere reclamă distincţii clare în ceea ce priveşte modul de exercitare a tipurilor de autoritate specifice. În funcţie de tipul de familie şi de gen tipurile de autoritate specifice redau „imaginea tatălui“ şi „imaginea mamei“, imagini care sunt învăţate şi internalizate de către ceilalţi membri (copiii) în cadrul procesului de socializare. În familia tradiţională autoritatea centrală era tatăl considerat şi principalul aducător de venituri, în timp ce mama, responsabilă cu problemele legate de gospodărie şi îngrijirea copiilor, exercita un tip specific de autoritate. Feminizarea forţei de muncă a dus la modificarea raporturilor de putere la nivelul familiei. Un caz aparte îl reprezintă familia monoparentală întrucât una dintre „imaginile“ fundamentale ale familiei, fie lispeşte, fie este incomplet sau incorect construită. Este foarte important cine lipseşte din cadrul familial şi cine (şi cum) acoperă lipsa. Atunci cand lipseşte tatăl pot apărea renegocieri în cadrul relaţiilor de putere care orientează copilul către un comportament deviant. În general efectele sunt maifeste, atât la nivelul familiei, cât şi în exterior. Un comportament aberant în interacţiunea cu vecinătatea, rezultate şcolare slabe şi creşterea absenteismului şcolar sau asocierea la grupuri deviante sunt câteva dintre efectele carenţelor în exerciţiul autorităţii. În cazul familiei lărgite transferul de autoritate poate fi făcut către ceilalţi membri însă eficienţa exercitării este pusă sub semnul întrebării.
Absenţa mamei poate genera efecte (a) în zona activităţilor specifice gospodăriei, (b) în îngrijirea copiilor şi (c) în asigurarea suportului afectiv. În ceea ce priveşte activităţile din gospodărie, subsţituţia rolului specific este realizată, fie de tată, fie de primul născut de sex feminin, dacă vârsta îi permite acest lucru, iar acest fapt are ca efect o supraîncărcare de rol. În cazul în care există fraţi mai mici, supraîncărcarea conţine şi activităţi specifice îngrijirii şi suportului afectiv. În acest caz dimensiunile fenomenului sunt variabile în funcţie de tipul de familie, situaţia cea mai rezonabilă fiind rezolvată în familii extinse prin preluarea rolurilor de către alţi membri, iar situaţia cea mai dificilă înregistrându-se în familiile monoparentale. Intervenţia specializată este mai mult decât necesară în aceste cazuri. Menţionăm faptul că potrivit cercetărilor noastre 18,90% dintre copiii rămaşi singuri acasă provin din familii monoparentale din mediul urban, iar 14,80% provin din familii monoparentale din mediul rural (Irimescu şi Lupu, 2006: 7). Lipsa comunicării, a activităţilor care presupun cooperarea, sarcini multiple nespecifice vârstei etc. pot duce la disfuncţii severe în construcţia identităţii individului cu posibilitatea reproducerii eventualităţilor negative atunci cand individul va fi în punctul de a întemeia o familie. Efectele în acest context sunt uşor de anticipat. Figura 2 oferă un punct de vedere în legătură cu posibilităţile modului de redistribuire a rolurilor, atât la nivel intra-familial, cât şi la nivelul extra-familial, accentuând multitudinea situaţiilor şi complexitatea problematicii. - Statutul ocupaţional şi nivelul de instruire a părinţilor/părintelui/tutorelui – reprezintă aspecte importante în (a) adaptarea la noul context familial, (b) gândirea strategiilor pentru rezolvarea problemelor, (c) modul de gestionare a resurselor şi a timpului petrecut cu copilul/copiii. Un grad de instruire ridicat al părintelui poate contribui la gestionarea eficientă a situaţiei, însă acest lucru nu reprezintă o condiţie necesară. De asemenea, este important dacă părintele are un loc de muncă astfel remunerat încât sa-i permită asigurarea nevoilor primare şi de dezvoltare pentru copil/copii. Veniturile mici sau un loc de muncă care presupune investirea unui timp mai mare fac dificilă gestionarea situaţiei. Aceste aspecte trebuie corelate, de asemenea, cu tipul de familie, mediul de rezidenţă, numărul şi vârsta copiilor etc.
- Eventualitatea existenţei (sau posibilitatea de activare a …) unei reţele de suport la nivelul familiei lărgite sau la nivel comunitar – reprezintă un element important în rezolvarea problemelor pe care le reclamă redistribuirea rolurilor în familiile de migranţi întrucât imaginea sau „situarea în reţea“ a relaţiilor dintre oameni (Miftode, 1999: 148) permite conceperea unei strategii în vederea alocării resurselor materiale pentru rezolvarea problemelor, atât pentru membrii sistemului familial, cât şi (mai ales) pentru o intervenţie profesională specializată.