– Manifestări psiho-comportamentale ale copiilor rămaşi singuri acasă–
În urma studiilor realizate de specialişti a reieşit faptul că, în mediul rural, un copil din zece chiuleşte de la şcoală în mod constant după plecarea părinţilor la muncă în străinătate. Este adevărat că o parte din copiii celor plecaţi duc o viaţă mai bună graţie banilor pe care îi trimit părinţii. Şi totuşi banii nu ţin locul afecţiunii. În conformitate cu statisticile apărute în zona Moldovei, părintele care optează pentru munca în străinătate este mama, iar decizia de a pleca este mai frecventă pentru ambii părinţi, în familiile cu copii de şcoală generală sau de liceu.
Copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate au o situaţie materială mai bună comparativ cu ceilalţi. Majoritatea deţin telefoane mobile şi işi petrec vacanţele în străinătate. Cu toate acestea, copiii suferă din cauza deteriorării relaţiei cu părinţii, existând o asociere semnificativă între absenţa părinţilor şi frecvenţa simptomelor de deprimare la aceştia.
Deşi în marea majoritate a cazurilor plecarea la muncă este temporară, efectele asupra copiilor pot fi similare cu cele ale unei despărţiri pe termn lung sau definitive. Pe termen scurt, plecarea părinţilor se traduce, în viaţa copiilor, prin agresivitate verbală sau fizică, marginalizare, anxietate, note mici, chiul sau chiar abandon şcolar. Pe termen lung, aceasta generaţie de copii lipsiţi de iubirea părinţilor şi de armonia familială poate deveni una de adulţi -problemă. Agresivitatea multor copii din generaţia “Singur acasă”, refuzul lor de a accepta ca au probleme, durerea cauzată de lipsa părinţilor îi transformă, la maturitate, într-o generaţie de adulţi neintegraţi social. Copilul care creşte fără părinţi sau numai cu unul dintre ei, va deveni un adult care nu inţelege sensul căsătoriei şi nu are încredere în valorile familiei.
Plecarea părinţilor pentru perioade îndelungate de timp reprezintă o cauză pentru comportamente deviante, pentru scăderea performanţelor şcolare, pentru o degradare a stării fizice şi psihice a copilului cauzate de lipsa controlului, a educaţiei, a modelelor pozitive, precum şi a problemelor de comunicare, a dificultaţilor de adaptare, a deficienţelor de îngrijire, a supraîncărcării cu sarcini etc.
Separarea copiilor de către unul sau de ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate pe o perioadă prelungită de timp generează trăirea sentimentului de abandon, cu repercursiuni asupra personalitaţii. Durata absenţei poate fi asociată cu o serie de probleme, cu neasigurarea unor nevoi ale copilului. În mediul şcolar principalele probleme identificate se referă la modul de relaţionare cu colegii şi la modul de îndeplinire a cerinţelor didactice. Indiferent de nivelul de studii al copiilor, pe fondul privării afective acut reclamate de aceştia, violenţa verbală identificată iniţial în familia de origine este regăsită în relaţia cu prietenii, colegii de şcoală şi persoana de îngrijire.
În mediul rural în special se constată o supraîncărcare cu responsabilităţi dar şi un număr mai mare de situaţii în care problemele financiare nu sunt rezolvate prin plecarea părinţilor.
Copilul care creşte fără părinţi sau numai cu unul dintre ei va deveni un adult care nu întelege sensul căsătoriei, nu va avea încredere în instituţia căsătoriei şi, în general, în oameni. Specialiştii susţin că adulţii care au fost în preadolesceţă “singuri acasă” vor dori, in general, meserii care să le aducă bani rapid: fotbalist, fotomodel, cântăreţ, dansatoare. Cei care au fost abandonaţi de mici işi doresc mai degrabă meserii prin care să impartă dreptatea, cum ar fi cea de poliţist.
Plecarea părinţilor la muncă în străinătate nu implică automat apariţia problemelor prezentate anterior. Unii părinţi pleacă numai după stabilirea unui ,,plan’’ care să le protejeze copiii şi care să le asigure acestora acele servicii necesare suplinirii absenţei lor. În prea puţine situaţii însă părinţii apelează la măsurile de protecţie prevazute de Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
Se recomandă ca familia în care se ia decizia ca unul sau ambii părinti să plece la muncă în străinătate, pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp, sa solicite sprijin in vederea informarii si consilierii cu privire la modalitaţile de pregătire a copiilor în vederea reducerii la minim a riscurilor posibil psihotraumatizante ce ar putea să apară din acest eveniment de viaţă.
De asemenea, pentru asigurarea unei protecţii profesioniste, asistentul social trebuie să cunoască legislaţia in vigoare şi să internalizeze conceptele de bază prevazute de standardele minime în domeniul protecţiei drepturilor copilului